Antena LIVE

Curs valutar

Video

Cauza incendiului care a mistuit acoperişul Palatului Arhiepiscopal din Constanţa. Poliţia a deschis dosar penal pentru distrugere din culpă

Incendiu uriaș, azi noapte, la Constanța. Acoperişul Palatului Arhiepiscopal s-a facut scrum, iar cele patru turnuri ale clădirii monument s-au prăbuşit. La doi paşi distanță, în Catedrală, arhiepiscolul Tomisului oficia o slujbă religioasă, la care erau prezenţi mai mulţi credincioşi. Cei peste 100 de pompieri care au intervenit au reuşit să le stingă flăcările după patru ore. Palatal Arhiepiscopal a fost construit în 1932 şi este declarat monument istoric.

De la 16.10.2022, 14:20
WhatsApp
Vezi și:

Pompierii spun că în urma cercetărilor efectuate la faţa locului cauza probabilă a incendiului este o lumânare lăsată nesupravegheată. Poliţiştii şi pompierii continuă cercetările pentru a stabili dacă garsionerele şi restul camerelor care erau la mansarda care a ars aseară erau construite legal. În acelaşi timp, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru distrugere din culpă.

"Palatul Arhiepiscopal este o construcţie ce datează încă din anul 1932. Începând cu anul 1998, aceasta are destinaţia de reşedinţă a Arhiepiscopiei Tomisului. Ulterior anului 2000, a fost amenajat un spaţiu funcţional în podul construcţiei cu funcţiunea de chilii (spaţii de reşedinţă pentru călugari). În acest moment, având în vedere faptul că destinația este aceeași, precum si funcțiunile Palatului Arhiepiscopal Tomis, cât și a legislației în vigoare, acesta nu necesită autorizaţie de securitate la incendiu, fiind  stipulat acest aspect la art I, lit f din Anexa nr 1 a HG 571 din 10 august 2016, cu modificările şi completările ulterioare", se arată în comunicatul ISU Dobrogea.

Andreea Filip

Nu cred în coincidențe, cum nu cred că am ajuns întâmplător în această meserie. Unele lucruri sunt predestinate și, orice ai face, se întâmplă. ...

constanta incendiu pompieri palatul arhiepiscopal catedrala
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025