Cazul de la Caracal, preluat de procurorii de la Bucureşti
Cazul de la Caracal, al presupusului criminal Gheorghe Dincă, a fost preluat astăzi de procurorii antimafia de la Bucureşti. Iar suspectul a fost adus la IML la cererea lui. Susţine că a fost agresat de către poliţişti şi a vrut să fie verificat de specialiştii IML.
De Redactia Observator la 01.08.2019, 16:57Cazul de la Caracal, al presupusului criminal Gheorghe Dincă, a fost preluat astăzi de procurorii antimafia de la Bucureşti. Iar suspectul a fost adus la IML la cererea lui. Susţine că a fost agresat de către poliţişti şi a vrut să fie verificat de specialiştii IML.
Cert este că, la mai bine de o săptămână de la dispariţia Alexandrei, adolescenta de 15 ani din Caracal, ancheta se complică de la o zi la alta. Din cauza haosului. Haos care începe de la declaraţiile oficialilor şi continuă până la activităţile din teren pe care anchetatorii le desfăşoară.
Ne reamintim imaginile de ieri în care zeci de poliţişti au verificat se pare ponturile primite de la o aşa-zisă vrăjitoare. Mai exact, au plecat în căutarea Alexandrei după ce au primit un mesaj cum că fata s-ar afla într-o casă şi citez, „o casă părăsită cu sălcii pletoase".
Şi uite aşa, în plină anchetă, puţine întrebări şi-au găsit răspunsul, în schimb sunt multe bâlbe ale autorităţilor. Chiar şeful DIICOT, Felix Bănilă, se contrazice în declaraţii.
El a mulţumit ieri presei pentru rapiditatea cu care a obţinut informaţii şi imagini relevante în elucidarea cazului chiar înaintea poliţiştilor şi a procurorilor.
Mai mult, a spus că Alexandra şi Luiza ar putea fi în viaţă! Până la finalizarea testelor ADN, nu există indicii care să demonstreze că ar fi fost ucise.
Mai multe detalii, în materialul video.