Cazul fetiţei din Ploieşti, abuzată de 6 adolescenţi. Victima a făcut devzăluiri şocante de faţă cu părinţii şi autorităţile
Caz şocant anchetat de poliţiştii din Ploieşti: mai mulţi minori au organizat o orgie sexuală într-o baie publică abandonată din oraş. Totul a fost filmat şi distribuit apoi pe Instagram. Sunt implicaţi o fetiţă de zece ani şi mai mulţi băieţi minori.
De Andre Rotaru la 12.07.2021, 13:59- Părinţii au aflat şi au cerut ajutorul poliţiştilor după ce fata a povestit acasă că adolescenţii au încercat din nou să o atragă, de data aceasta, împotriva voinţei ei.
Naivitatea a costat-o scump pe copila de 10 ani. A fost ademenită în toaleta publică din oraş de şase băieţi cu vârste între 13 şi 15 ani. Clădirea este părăsită, iar scările care duc la subsol sunt acoperite cu scânduri şi table, dar adolescenţii au reuşit să le dea la o parte şi să intre. În urmă cu două săptămâni, fata în vârstă de 10 ani ar fi întreţinut relaţii sexuale în toaleta publică din centrul Ploieştiului. Tot atunci, adolescenţii ar fi făcut şi mai multe filmuleţe pe care mai apoi le-au postat pe reţelele de socializare.
Totul a ieşit la iveală abia duminică seară. Fata a fost nevoită să dea explicaţii tatălui său pentru că a ajuns târziu acasă şi cu răni pe mâini. A povestit că s-a întâlnit cu un băiat de 15 ani pe care-l cunoştea. Acesta ar fi obligat-o să facă sex, dar s-a luptat cu el şi a reuşit să scape.
Cel mai mare dintre adolescenţi ar fi încercat s-o ademenească din nou pe fată, de data aceasta într-o scară de bloc pentru a întreţine relaţii sexuale. În momentul în care fata a refuzat, acesta ar fi agresat-o.
Fata abuzată a povestit la audieri cum au avut loc faptele
Fata a fost audiată de poliţişti în prezenţa părinţilor, a unui avocat din oficiu, dar şi a reprezentanţilor Protecţiei Copilului. A mărturisit că prima dată nu a fost luată cu forţa, ci a participat de bună voie la orgia sexuală. S-ar fi supărat că cel mai mare dintre băieţi a filmat scenele compromiţătoare şi le-a postat pe Instagram. Şi de aceea l-a refuzat a doua oară. Psihologii au o explicaţie pentru comportamentul şocant al minorilor.
Keren Rosner, medic psiholog: "Decizia acestui comportament este, în general, inspirată de site-urile pentru adulţi pe care ei le accesează foarte uşor. Şi neglijenţa părinţilor contribuie la aceste decizii, la astfel de dorinţe."
Dosarul ar putea fi preluat de procurorii DIICOT, fiind vorba şi de pornografie infantilă. Deocamdată, doar trei din cei şase minori au fost audiaţi, dar poliţiştii încearcă să-i identifice şi pe restul. Pentru că au sub 16 ani, nu pot face închisoare, dar, dacă se va dovedi că au discernământ, pot ajunge într-un centru de corecţie.