Ce avere a strâns femeia din Baia Mare, care a ajuns directoare de spital cu o diplomă falsă. În 2020 a fost aleasă consilier judeţean
Diagnostic de impostură! Directoarea spitalului judeţean din Baia Mare a fost arestată, după ce poliţiştii au descoperit că femeia a ajuns la conducerea unităţii prin înşelăciune. Ar fi obţinut funcţia în baza unei diplome de licenţă false. Scandalul de corupţie ajunge până la Consiliul Judeţean al Maramureşului, directoarea arestată fiind şi consilier din partea PMP.
De Simona Vasiac la 01.04.2022, 19:29Şansa i-a surâs Mihaelei Cremene în 2019. Pe atunci era şefa serviciului Administrativ al Spitalului Judeţean. Un ordin de ministru a permis contopirea a două servicii, Tehnic şi Administrativ, şi astfel a fost creată o nouă funcţie: director Administrativ. Noua poziţie i-a făcut cu ochiul chiar dacă nu avea calificările necesare. Aşa că şi-ar fi falsificat o diplomă de licenţă, cu ajutorul unui profesor universitar, mort între timp.
Petrică Pop, prorector Centrul Universitar Nord: Nu există diplome pe care să le fi dat universitatea. Într-adevăr a fost studentă, a fost exmatriculată şi noi toate documentele le-am pus la dispoziţie.
În baza diplomei false, femeia a participat la concurs şi a obţinut postul. Aproape trei ani, nimeni nu a bănuit nimic. Informaţii au ajuns însă la oamenii legii şi, ieri, directoarea a fost scoasă din locuinţa ei în cătuşe.
Ionela Cozma, IPJ Maramureş: Ofițerii de poliție din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș, au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la femeia bănuită de comiterea faptelor, în vederea descoperirii și ridicării probelor.
- Scandal monstru în sistemul medical. O femeie a devenit director al Spitalului de Urgenţă din Baia Mare după ce...
- Turist ghinionist, în stare gravă la spital, după ce un peşte zargan l-a înţepat în gât, în timp ce înota,...
- Un pacient a luat foc pe masa de operaţie în Timişoara. Chirurgul care îl opera a suferit şi el arsuri: "M-am...
Scandal monstru în sistemul medical
Azi, femeia a demisionat, iar, câteva ore mai târziu, a fost arestată preventiv pentru 30 de zile. Este acuzată de înşelăciune.
Alexandru Oros, manager Spitalul Județean Baia Mare: Este o anchetă în desfăşurare, am primit mai multe solicitări din partea Parchetului şi a Inspectoratului de Poliţie Judeţeană, am răspuns acelor solicitări.
Scandalul de corupţie are ecouri până în Consiliul Judeţean Maramureş. Mihaela Cremene este consilier ales din partea partidului Mişcarea Populară. Înainte să fie reţinută, femeia a participat la comisia juridică și cea de buget finanțe, unde a susținut un proiect pentru dezvoltarea Spitalului.
Cariera la stat s-a dovedit a fi bănoasă pentru Mihaela Cremene. Împreună cu soţul, poliţist de frontieră, deţine mai multe terenuri în Baia Mare şi Cluj-Napoca, o casă de peste 600 de metri pătraţi, o şalupă şi o barcă, dar şi un cont de economii de 24 de mii de euro. Doar anul trecut, a obţinut peste 110 mii de lei doar din salariul de la spital. Prejudiciul stabilit de oamenii legii este de 230 de mii de lei, salarii încasate în mod necuvenit.