Antena LIVE

Curs valutar

Incendiu Spital Ploieşti. Ce spune ISU Prahova despre autorizația de securitate la incendiu a unităţii medicale

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova transmite, joi, după incendiul de la Spitalul Movila din Ploiești, că unitatea sanitară a avut autorizație de securitate la incendiu emisă în anul 2010, iar ulterior a obținut o altă autorizație în anul 2014, însă între timp au mai fost făcute recompartimentări, modernizări și schimbări de destinație pentru care nu s-a solicitat autorizație.

De la 11.11.2021, 10:49
WhatsApp
Ce spune ISU Prahova despre autorizația de securitate la incendiu a spitalului din Ploiești, unde au ars doi bolnavi Covid Profimedia Images

Potrivit comunicatului ISU Prahova, pompierii prahoveni au fost în alertă joi dimineață după producerea unui incendiu la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean Ploiești. La sosirea echipajelor, incendiul se manifesta pe o suprafață de aproximativ 20 mp cu flacără deschisă și degajări mari de fum. În salonul în care se manifesta incendiul se aflau 2 pacienți de 74 și 75 de ani, care din păcate au decedat.

Totodată în acest salon se aflau o asistentă și o infirmieră care supravegheau pacienții. Infirmiera a fost rănită în urma incendiului prezentând arsuri fiind transportată de urgență la Spitalul Floreasca.

Având în vedere fumul dens degajat pe secția în care se aflau 21 de pacienți s-a luat decizia evacuării, astfel: 16 la Spitalul Județean Ploiești, 3 au refuzat transportul la spital și cei 2 care au decedat.

A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Pe acelaşi subiect

La ora 4,36 la nivelul județului a fost pus în aplicare Planul Roșu de Intervenție. La fața locului au fost mobilizate operativ 5 autospeciale de lucru cu apă și spumă, 1 autospecială de intervenție la accidente colective și calamități, 2 descarcerări, 9 ambulanțe SMURD, 1 ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă și 1 autospecială de grupă operativă cu 68 de pompieri militari. În sprijin au fost mobilizate 7 ambulațe SMURD și 7 autospeciale de transport victime multiple de la I.S.U. BIF.

Totodată, în sprijin au acționat 17 echipajele de la Serviciul Județean de Ambulanță, 7 autospeciale cu 27 cadre de la IJJ Prahova și 37 de cadre de la IPJ.

Spitalul a obținut ultima autorizație la incendiu în 2014

Spitalul a avut o autorizație de securitate la incendiu emisă în anul 2010, ulterior a obținut o altă autorizație în anul 2014, între timp au mai fost făcute recompartimentări, modernizări și schimbări de destinație pentru care nu s-a solicitat autorizație de securitate la incendiu. În luna februarie a.c., Secția de Boli Infecțioase a fost verificată și sancționată contravențional cu amendă 10.000 lei pentru lipsa autorizației de securitate la incendiu.

Urmează să se stabiliească, cu exactitate cauza probabilă de producere a evenimentului.

Dosar penal după incendiul de la spitalul din Ploiești

Un dosar penal pentru ucidere din culpă a fost deschis în urma incendiului de la spitalul Ploiești în care au murit doi pacienți, iar o infirmieră a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului. Doi bărbați de 74, respectiv 75 de ani, au murit într-un incendiu care a avut loc în această dimineață la spitalul suport Covid din Ploiești. 15 pacienți au fost evacuați la Spitalul Județean Ploiești. O angajată a spitalului, care a suferit arsuri pe 40% din suprafața corpului, a fost transferată la Spitalul Floreasca din București.

Ana Maria Ghiarasim

Ana-Maria Ghiarasim are o experienţă în presa online de mai bine de 10 ani, iar din martie 2020 este Editor de Content la Observatornews.ro. ...

incendiu spital ploiești autorizatie la incendiu spital pacienti covid
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024