Cei doi copii din Bacău trăiau când au fost aruncaţi de tată în apă, arată necropsia. Reacţia mamei criminalului
Bărbatul care şi-a înecat copiii, după o ceartă cu soţia, este de negăsit. Anchetatorii nu ştiu nici acum dacă individul este mort sau viu. Soţia bărbatului şi copilul care a scăpat de măcel se tem pentru vieţile lor şi au ajuns în grija asistenţilor sociali. Culmea, cu câteva ore de tragedie, femeia şi-a împachetat toate lucrurile şi plănuia să plece de acasă cu copiii. Soţul ei a prins-o în timp ce îşi ducea hainele la un vecin şi, cuprins de nebunie, şi-a aruncat copiii de pe baraj.
De Clara Mihociu la 09.05.2022, 19:30La două zile după ce şi-a ucis copiii, nu se ştie încă dacă bărbatul a sărit şi el în apă şi s-a înecat ori a fugit şi s-a ascuns undeva. De ieri, pompierii şi scafandrii îi caută trupul în barajul Bereşti.
Localnic: Îi mai poţi numi părinţi pe ăştia? Nici criminali măcar! Nu ştiu ...animale.
Poliţiştii şi jandarmii au luat la pas şi împrejurimile. Dacă a fugit, invididul nu ar fi putut ajunge foarte departe pe jos. Şi-a abandonat maşina la marginea barajului.
Reporter: Aveţi indicii că ar putea fi în viaţă?
- Tatăl care și-a înecat copiii în barajul Berești, de negăsit. Cum explică un psiholog tragedia din Bacău
- "Ştiam că e un om nebun, dar nu m-am aşteptat la asta!" Un tată din Bacău şi-a ucis doi dintre copii, după ce...
- Doi copii au murit, după ce au fost aruncaţi de tatăl lor în apele Barajului Berești din Bacău. Bărbatul...
Sorina Finica, procuror: Deocamdată, nu.
Părinţii bărbatului nu au crezut că aceasta era capabil să-şi omoare copiii
De două zile, cu ochii pe luciul apei stau şi părinţii bărbatului. N-au bănuit nicio clipă că fiul lor este capabil să-şi omoare copiii. Ieri când s-au trezit cu nepotul cel mare la uşă plângând s-au dus şi după ceilalţi copii. Dar era prea târziu.
Cristinel Florea, bunicul patern: Când am ajuns eu cu maşina acasă, a ajuns şi el cu bicicleta. Şi a început să plângă: tataie, tata iar o bate pe mama. Zic lasă bă, tu stai aici la noi. Dar zic, David unde e? Şi nevastă-mea zice stai că mă duc acuş. A fost prea târziu, el deja plecase cu el cu maşina.
Pe drumul spre baraj, individul şi-a pus fiul de 4 ani să îşi sune bunicii.
Mariana Florea, bunica paternă: Zice mamaie viu la tine. I am spus adu-mi băiatul acasă, du fata acasă la mă-sa şi adu băiatul acasă că îl iau eu, îl cresc. L-am mai sunat, nu mi-a mai răspuns.
Copilul supravieţuitor este fiul vitreg al individului
Pentru că bărbatul nu a fost găsit atât femeia cât şi copilul ei de 6 ani care a reuşit să fugă au fost luaţi din locuinţă şi duşi într-un centru specializat pentru a fi în siguranţă şi tot acolo primesc şi consiliere psihologică.
Marian Vătămănescu, DGASPC Bacău: Mama avea urme vizibile de violenţă de corp.
Reporter: Vă e frică, diseară, să staţi acasă?
Lucica Florea, mama copiilor: De ce să îmi mai fie frică, de acum? Dacă mi-a luat copiii... Ce rost mai are?
Vecin: Vorbi-i cu femeia lui ca la noapte ea să nu doarmă acasă, să se ducă pe la rude, să se ducă pe undeva că el dacă nu e înecat şi e fugit pe undeva se duce la noapte şi o omoară.
Cu câteva ore înaintea tragediei, femeia ar fi încercat să fugă cu cei trei copii
Culmea, cu câteva ore înainte de tragedie, femeia a încercat să fugă, cu cei trei copii, din casa în care locuia alături de soţul ei. Tânăra de 23 de ani şi-a strâns lucrurile în mai mulţi saci pe care i-a aruncat peste gard în curtea unui vecin. Bărbatul era la târg, când cineva din sat i-a spus ce face soţia lui. Cuprins de furie s-a dus direct acasă şi a luat-o la bătaie pe tânără. Când a reuşit să scape din mâinile lui, femeia s-a adăpostit la un vecin. Atunci, bărbatul a decis să se răzbune pe copii.
Vecin: I-o pus în maşină şi o plecat. Nu plângeau. Dacă ştiam îi opream eu. Îmi pare rău, cum să nu?
Semne ale nenorocirii au fost: individul bea, era foarte gelos, îşi bătea soţia des şi ameninţa că îşi omoară copiii. Din cauza alcoolului a fost internat şi la Spitalul Psihiatrie.
Mariana Florea, mama criminalului: Mi-a zis mamă m-am săturat de trăit, iau copiii şi mă omor. Dar nu l-am crezut că face aşa ceva.
Necropsia micuţilor a stabilit că cei doi copii trăiau când au fost aruncaţi în apă.