Celebrele elicoptere Black Hawk intră în dotarea SMURD și MAI. Reviziile și reparațiile se vor face la Bacău
La parada de 1 decembrie am putea vedea cum zboară pe deasupra Arcului de Triumf celebrele Black Hawk. În această toamnă, SMURD îşi întregeşte flota de elicoptere cu şase asemenea aparate de zbor americane! Aeronavele, destinate misiunilor de salvare şi transportului de victime multiple, vor face reviziile şi reparaţiile la Bacău.
De Redactia Observator la 29.06.2023, 20:03Elicopterele Black Hawk vor fi livrate României din Polonia, acolo unde sunt fabricate sub licenţa Lockheed Martin. Vor avea capacități de intervenție superioare aeronavei Eurocopter, cea care este momentan în dotarea SMURD.
Elicoptere Black Hawk pentru SMURD
Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare va avea în dotare până la sfârşitul anului şase astfel de elicoptere Black Hawk. Aparatele de zbor sunt dotate cu kituri medicale complete şi vor putea fi folosite în mai multe tipuri de intervenţii. În principal de căutare-salvare, inclusiv de pe mare, şi transport multiple victime. Special pentru aceste elicoptere, în Bacău, va fi deschis un centru de întreținere, reparații și revizii. De mentenanţă se va ocupa Aerostar Bacău.
Raed Arafat, şeful DSU: Eu sper să le vedem deja primele la parada de 1 Decembrie. Contractul de mantenanţă, obligatoriu, conform acordului cadru, trebuie să fie pe teritoriul României.
- Lockheed Martin deschide la Bacău centru de mentenanță pentru Black Hawk, HIMARS şi F-16. Romaero a pierdut...
- Localnicii unui cartier din Constanţa, fără linişte din cauza elicopterelor militare care zboară foarte aproape...
- ANIMAŢIE. Academicianul Dumitru Manole povesteşte cu ce daune s-a ales, după ce un elicopter Black Hawk a zburat...
Un astfel de aparat de zbor va ajunge anul acesta şi în dotarea Poliţiei.
Raed Arafat, şeful DSU: Al şaptelea care s-a luat este pe un proiect al Poliţiei şi care va fi folosit pentru acţiunile de ordine publică şi alte acţiuni ale Ministerului Afacerilor Interne.
Încă 5 vor fi livrate anul viitor. Acordul-cadru care a fost semnat la sfârşitul anului 2021 de Ministerul Afacerilor Interne prevede o flotă de 12 elicoptere Black Hawk care să răspundă nevoilor serviciilor de urgență din România.
Valoarea contractului pentru elicoptere Black Hawk este de peste 269 milioane de euro fără TVA
Peste 4.000 de aparate Black Hawk sunt operate în prezent, în mai bine de 30 de state din lume. Cunoscute pentru versatilitatea multi-misiune şi navigabilitatea de nivel militar, aeronavele pot fi utilizate atât în condiţii meteo extreme, atât ziua cât şi noaptea.