Cine a fost Bogdan Stanoevici
Bogdan Stanoevici a murit la vârsta de 62 de ani, la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare Prof. Dr. C.C. Iliescu. Stanoevici a fost actor la Teatrul Național din București, ministru delegat pentru românii de pretutindeni, în Cabinetul Ponta, manager al Circului Metropolitan și candidat la alegerile prezidențiale din 2019.
De Daniel Murărescu la 12.01.2021, 11:45- Bogdan Stanoevici, de pe scena de teatru pe buletinele de vot, la alegerile prezidențiale din 2019
Bogdan Stanoevici a absolvit Institutul de artă teatrală şi cinematografică "I. L. Caragiale" din Bucureşti. A jucat pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, alături de nume sonore ale scenei româneşti. În primul an de facultate a debutat în film, sub îndrumarea şi atenţia profesorului său, faimosul actor Amza Pelea.
Potrivit news.ro, în perioada 1977-1979, a fost prezent în multe producţii cinematografice, de teatru şi de televiziune. A interpretat roluri în 13 lungmetraje, peste 15 filme de televiziune şi în zece spectacole de teatru.
Bogdan Stanoevici, două decenii petrecute în Franța
În anul 1989 s-a stabilit în Franţa unde a continuat activitatea în actorie. A revenit în România în anul 2011, cu ocazia premierei filmului „Misiunea directorului de resurse umane”, o producţie israelo-franco-română, în care a interpretat un rol dramatic. Cu această ocazie, îşi anunţă intenţia de a se stabili din nou în România şi de a reveni în viaţa teatrului românesc.
Bogdan Stanoevici a fost numit ministru delegat pentru românii de pretutindeni, în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, în martie 2014. A fost şi candidat la alegerile prezidenţiale.
Stanoevici a murit după o scurtă suferință
Conform sursei citate, în noiembrie 2019 Bogdan Stanoevici declara că este împotriva purtării măştii sanitare pentru prevenirea infectării cu SARS-CoV-2.
La începutul lunii decembrie, acesta a fost diagnosticat cu Covid-19 şi starea i s-a agravat, fiind intubat. Pe 24 decembrie, Stanoevici a fost preluat de la Spitalul „Sf. Pantelimon” din Bucureşti, unde a dezvoltat o infecţie nosocomială, şi a fost internat la Institutul Inimii, unde a fost trecut pe oxigenare extracorporală, intervenţie realizată prin procedura ECMO, cu scopul de a-i pune plămânii în repaos total pentru o perioadă de până la 15 zile.
Pe 12 ianuarie, Bogdan Stanoevici a murit.