Cine au fost cei trei prieteni morţi în Maserati, la Poiana Stampei. Parcă având o presimţire, un alt prieten a mers după ei
O tragedie a avut loc în comuna Poiana Stampei, din judeţul Suceava. Trei tineri, care se aflau într-un bolid Maserati, şi-au pierdut viaţa, după ce maşina a ieşit de pe şosea, a lovit un cap de pod şi s-a răsturnat.
De Redactia Observator la 16.05.2021, 13:46Trei prieteni au murit într-un bolid Maserati, la Poiana Stampei
Ionuţ M. M., de 30 de ani, din Cluj, se afla la volanului autoturismului Maserati, iar într-o curbă deosebit de periculoasă, din cauza vitezei excesive a pierdut controlul maşinii, a lovit un cap de pod, iar maşina s-a răsturnat de mai multe ori, pe câmp. În maşină se mai aflau Alexandru P., de 24 ani, din municipiul Cluj Napoca şi Bogdan B., de 21 ani, din municipiul Bistriţa. Toţi trei au murit.
Poliţia: "Sâmbătă, 15 mai, aproape de miezul nopţii, Ionuţ M. M., de 30 de ani, din municipiul Cluj Napoca, a condus autoturismul marca Maserati, pe DN 17, localitatea Poiana Stampei, din direcţia Vatra Dornei către Bistriţa, iar când a ajuns la km 124, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, din cauza vitezei excesive şi neadaptată, a pierdut controlul asupra direcţiei maşinii şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile pe partea stângă. În urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto, precum decesul pasagerilor Alexandru P., de 24 ani, din municipiul Cluj Napoca şi Bogdan B., de 21 ani, din municipiul Bistriţa".
Potrivit bistriţeanul.ro, doi dintre ei, Bogdan și Alex erau foarte buni prieteni şi aveau obiceiul să-și înceapă ziua împreună, la micul dejun.
"Se pare că totul a pornit la un chef din Pasul Tihuța, la care erau mai mulți prieteni, printre care și Bogdan și Alex. Alături de ei era și un prieten din Cluj, care i-a chemat să le arate performanțele unui bolid Maserati pe DN17, noua sa achiziție. Au plecat la drum, iar la câțiva kilometri, șoferul din Cluj a pierdut controlul volanului într-o curbă, a lovit un cap de pod și de acolo a fost aruncat peste firele de electricitate, pe care le-a și rupt. Prietenii i-ar fi rugat insistent să nu plece. Având o presimțire sumbră, la 5 minute după ce au plecat de la cabana din Tihuța, un prieten de-al lor a pornit cu o altă mașină după ei. Când i-a găsit era prea târziu", scrie Bistriţeanul.
La sosirea echipelor de intervenţie, toţi cei trei pasageri erau încarceraţi. Un echipaj SMURD a început manevrele de resuscitare imediat ce tinerii au fost scoşi din maşină, însă fără rezultat.
"Un autoturism răsturnat pe cupolă, în afara părţii carosabile, pe raza localităţii Poiana Stampei. Trei persoane au rămas încarcerate în interiorul maşinii, iar la faţa locului au fost trimise două autospeciale pentru descarcerare şi ambulanţe SMURD, cu sprijinul unui echipaj de ambulanţă judeţean. A fost solicitat şi sprijinul colegilor de la ISU Bistriţa-Năsăud, care au intervenit cu 2 ambulanţe SMURD, una dintre ele fiind de terapie intensiva mobila. Victimele incarcerate, toate trei în stare de inconstientă, au fost extrase dintre fiarele contorsionate şi imediat s-a trecut la manevrele de resuscitare. Din nefericire, după finalizarea protocolului, s-a declarat decesul pentru toate cele trei victime", a precizat Alin Găleată, purtător de cuvânt ISU Suceava.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și