Clipele de dinaintea tragicului accident din Iaşi. Şoferiţa băută, surprinsă când gonea prin oraş
Momentele de dinaintea tragediei din Iaşi, în care şi-au pierdut viaţa patru muncitori, au fost surprinse de camerele de supraveghere din oraş. Din imagini se vede cum şoferiţa goneşte pe şosea cu o viteză incredibilă, fără să ţină cont de pericolul la care îi supune pe ceilalţi. Femeia de 39 de ani, care a urcat băută la volan, urmează să ajungă la sediul Biroului Rutier din Iaşi, pentru a fi audiată.
De Redactia Observator la 17.06.2022, 16:00Patru muncitori din Iaşi au murit nevinovaţi, noaptea trecută, iar alţi trei au fost răniţi, după ce o şoferiţă inconştientă a urcat beată la volan şi a intrat în plin în ei. Întreaga scenă a fost surprinsă de o cameră de supraveghere amplasată în zonă. Din imagini se vede cum autoturismul, scăpat de sub control, ajunge pe trotuar şi loveşte un gard, după care este proiectat spre şosea, unde îi spulberă.
La aproape o zi de la tragedie, ies la iveală noi imagini cu femeia care a curmat destinul unor persoane nevinovate. Camerele de supraveghere din oraş o arată cum aleargă prin oraş cu maşina, fără să ţină cont de viteza excesivă. Nici măcar atunci când ajunge în dreptul trecerii de pietoni nu dă vreun semn că încetineşte pentru a se asigura.
Şoferiţa vinovată se relaxa la mall după accidentul cu 4 morţi
Şoferiţa care a ucis noaptea trecută patru muncitori şi a rănit alţi trei a fost găsită de poliţişi pe terasa unui mall din oraş. Poliţiştii au ridicat-o şi au dus-o la audieri. Femeia de 39 de ani urmează să ajungă la sediul Biroului Rutier din Iaşi, pentru a fi audiată. În această dimineaţă, poliţiştii au încercat să ia legătura cu ea, însă a fost de negăsit până la ora prânzului, atunci când a fost găsită pe terasa unui mall.
- Şoferiţa vinovată se relaxa la mall după accidentul cu 4 morţi din Iaşi. Poliţiştii au ridicat-o de la...
- Accidentul cu 4 morţi din Iaşi. Un cazan cu smoală, aflat in maşina muncitorilor, s-a răsturnat peste victime la...
- Cine sunt victimele tragicului accident din Iaşi. Patru vieţi, curmate la secundă de o şoferiţă beată
Femeia a fost peste noapte la spitalul de neurochirurgie din Iaşi, dar pentru că avea răni uşoare a solicitat să plece la domiciliu. Vecinii acesteia susţin însă că nu ar fi ajuns acasă şi îşi amintesc faptul că seara trecută a fost văzută atunci când se urca în maşină şi părea să fi consumat băuturi alcoolice.
Șoferița ar fi făcut drifturi într-o parcare, înainte de tragedie
Unul dintre martori povesteşte că femeia ar fi trecut glonţ pe lângă el, cu doar câteva minute înainte de a provoca incidentul cumplit, în timp ce un altul a scris pe un grup că aceeaşi şoferiţă ar fi făcut drifturi într-o parcare înainte de a-i lovi pe muncitori.