Antena LIVE
Video

Corvinul - FCSB, seară de poveste în Hunedoara. Mii de suporteri au asistat la primul meci din istoria orașului disputat în nocturnă

A fost o seară de poveste în Hunedoara. Înarmaţi cu torţe, fumigene şi fulare în culorile Corvinului, hunedorenii au cântat în drum spre stadion, în aşteptarea celui mai important meci din ultimii ani. A fost pentru prima dată în istoria oraşului când meciul s-a disputat în nocturnă. Deşi nu s-au calificat în turul următor, meciul a fost unul de poveste, cu spectacol atât pe teren, cât şi în tribune.

De la 23.09.2021, 08:51

Peste 8 mii de oameni au asistat aseară la primul meci din istoria Hunedoarei disputat în nocturnă. Din cauza restricţilor, stadionul nu a putut fi arhiplin, ca în vremurile de glorie ale Corvinului. Însă, tot oraşul a fost alături de echipa favorită.

Dan Bobouțanu, primar Hunedoara: Este pentru prima dată când avem o nocturnă la Hunedoara, este o premieră. Şi evident, dinainte de revoluţie, din vremea Corvinului lui Mircea Lucescu şi a lui Jackie Ionescu nu au mai fost atâţia oameni pe stadion. 

300 de mii de lei pentru instalaţia de nocturnă

Autoritățile locale şi-au dat mâna cu cele judeţene pentru organizarea acestui meci. 300 de mii de lei au plătit pentru închirierea instalaţiei de nocturnă.

Pe acelaşi subiect

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judetean Hunedoara: Brandul Corvinul este cunoscut în toată ţara şi multă lume s-a bucurat că avem aşa ceva. 

Călin Marian, prefect Hunedoara: Încurajăm pe toţi care sunt fani Corvinul Hunedoara să participe mai activ la viaţa echipei, la viaţa jucătorilor, la meciurile care se desfăşoară pe acest stadion legendar.

Corvinul - FCSB, un meci așteptat de toată lumea

Cu toate ca vremea a fost potrivnică, cele două echipe au dat totul pe teren, într-un meci mult aşteptat de toată lumea. 

Mircea Rednic: E un eveniment important pentru Hunedoara şi am zis să fiu şi eu aproape de hunedoreni. Ne bucurăm cu toţii că suntem aici şi sperăm să fie cât mai multe meciuri la Hunedoara. Ne bucurăm foarte mult că Corvinul se întoarce acasă în sfârşit după atâta timp.

Pentru a asista la meciul de aseară, oamenii au luat cu asalt centrele de testare instalate în complexul sportiv Michael Klein din Hunedoara de la primele ore ale dimineţii. Cum oraşul a intrat în scenariul galben, şi numărul de bilete alocate pentru acest meci a fost mai mic. Cei mai norocoşi, care au prins bilete, au avut parte de un spectacol de poveste.

Ți-a plăcut acest articol?

corvinul fcsb meci fotbal nocturna hunedoara
Întrebarea zilei
Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

La pădure

La terasă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Orașul care pare desprins din basme. Este locul ideal pentru cei care vor să se...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
Prognoza ACCUWEATHER. Meteorologii au revizuit anunțul despre cum va fi vremea de...
Gandul
Publicat 30.04.2024
România, o țară cu 12 clase. De ce nu ne place să învățăm
Adevărul
Publicat 30.04.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 2 mai 2024. Taurii trebuie să se concentreze pe carieră....
CaTine
Publicat 01.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Tesla Autopilot ar fi cauzat 13 accidente fatale. Cum ar fi eșuat sistemul auto
Useit
Publicat 30.04.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tragedie pentru Tzancă Uraganu. Nepotul manelistului a murit la o vârstă fragedă
Redacţia.ro
Publicat 30.04.2024
Fostul șef ISU Prahova a primit lăzi cu sticle de vin și o chiuvetă ca să...
libertatea.ro
Publicat 30.04.2024
Billie Eilish a anunțat turneul „Hit Me Hard and Soft”. Seria de spectacole...
ZU
Publicat 01.05.2024
7 greșeli pe care le poți face atunci când prepari drob
Hello taste
Publicat 30.04.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Melisa Döngel, dezvăluiri despre rolul vieții. Ce stea de cinema visează să...
Happy
Publicat 01.05.2024
Ce este tiroidita autoimună. Cum se identifică și cum o poți controla
Medicool
Publicat 01.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024