"Cum conduceți în starea asta?". Șofer de TIR beat criță, prins la volan pe șoselele din Constanța. Rezultatul etilotestului i-a șocat pe polițiști
Abia se mai ținea pe picioare și nu era în stare să lege două cuvinte, dar cu toate acestea, nu a avut nicio reținere să urce la volan și să conducă un TIR pe șosele din Constanța. Vorbim despre un șofer pericol public, pe care polițiștii l-au oprit în trafic, după ce alți conducători auto au sunat disperați la 112. Bărbatul a dat peste cap până și aparatul Drager.
De Andreea Filip la 08.12.2022, 12:04Cum conduceți în starea asta...de unde veniți?
Bărbatul din imagini este atât de beat încât nici nu știe pe ce lume se află. Nu este în stare să răspundă la nicio întrebare și abia se mai ține pe picioare.
Șocant pentru toată lumea este cum a reușit omul să urce la volan și să conducă un TIR pe străzile din județ, fără să provoace o nenorocire. Speriați de urmările mersului haotic, mai mulți șoferi au sunat la 112. Un echipaj de la rutieră l-a oprit pe bărbat în trafic, la Ovidiu pe DN2A.
Rezultatul testării șoferului de TIR cu aparatul etilotest i-a șocat pe polițiștii constănțeni
- Goană nebună pe străzile din Iași. Polițiștii caută de ore bune un șofer fugar, după o urmărire cu focuri...
- Momentul când un motociclist este izbit în plin de un șofer de 27 de ani, în Baia Mare. Bărbatul de 41 de ani a...
- "Drum lin alături de îngerașul tău nenăscut". Mihaela, șoferița care murit ieri pe un drum din Iași, era...
Acesta a fost testat cu aparatul Drager, iar rezultatul i-a șocat pe oamenii legii.
"În cursul zilei de ieri, în jurul orei 22.30, polițiști din cadrul Serviciului Rutier au identificat un bărbat în vârstă de 53 de ani, care a condus un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, pe DN2A, în orașul Ovidiu, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat a rezultat o valoare de 0.99 mg/litru alcool pur în aerul expirat, bărbatul fiind dus la spital pentru prelevarea de mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Totodată, în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală", a declarat Andreea Ambroze, purtător de cuvânt al IPJ Constanța.
TIR-ul pe care șoferul beat criță îl conducea avea numere de Harghita.