Cum s-a ajuns ca un bebeluș să fie refuzat la botez, în Suceava. Un preot a avut pretenții, al doilea n-a vrut să-l supere pe primul
Botezul unui bebeluş din judeţul Suceava ar fi fost refuzat de doi preoţi. Motivele n-au însă nicio legătură cu învațăturile ortodoxe. Primul om al bisericii ar fi invocat faptul că părinţii sunt necununaţi, numele ales pentru bebeluş nu este unul de sfânt şi naşii sunt prea tineri. Revoltaţi, părinţii şi-au spun indignarea Înaltpreasfinţitului Calinic, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
De Andreea Petrescu la 29.12.2021, 21:35Reprezentanţii Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor încearcă acum să dea de urma celor doi preoţi. Este vorba despre cel care a refuzat botezul pentru că partenerii nu sunt căsătoriţi, copilul ales nu este unul de sfânt, iar naşii ar fi prea tineri pentru a creştina un copil.
Al doilea preot, cel care i-a refuzat pe părinţi doar pentru a nu intra în conflict cu celalalt preot, trebuie şi el identificat. Totuşi, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei susţine că tot ce au primit a fost un email, la secţiunea "răspunsul ierahului" şi au trimis răspuns către expeditor pentru a afla mai multe detalii ca numele preoţilor şi parohiile în care slujesc.
Acesta a mai spus că dacă se confirmă că acest lucru s-a întâmplat în judeţul Suceava, cei doi preoţi riscă... o mustrare. Totuşi, răspunsul înaltului ierarh a fost că niciun preot nu poate să refuze botezul unui copil.
Botez refuzat în Suceava. Naşi prea tineri, părinţi necăsătoriţi. Reacția ÎPS Calinic
- Doi preoţi ortodocşi din Suceava au refuzat să boteze un copil, pe motiv că părinţii nu sunt căsătoriţi şi...
- Preot condamnat la 21 de ani de închisoare pentru violarea unor minori, în Rusia. Părintele a avut în grijă...
- IPS Teodosie, despre vaccinul anti-COVID: "Care imunizare, dacă te îmbolnăveşti? Minciuna e cam la loc de cinste"
Părinţii apoi au încercat la altă parohie din zona natală a mamei, însă preotul acesteia a refuzat pe motiv ca părinţii nu fac parte din parohie şi nu vrea să pornească război cu celălalt preot! Un prunc aşteaptă să fie botezat şi este refuzat pe motive ce nu ţin de Sfintele Taine, şi nici de rânduielile bisericeşti!”, se arată în mesajul publicat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.
IPS Calinic a cerut numele preoţilor pentru a lua măsuri, completând că orice copil trebuie botezat. ”Niciunui copil nu îi poate fi refuzată Taina Sfântului Botez, indiferent de condiţiile în care a fost născut. Dacă cele despre care faceţi vorbire s-au întâmplat în judeţul Suceava, respectiv în Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, vă rugăm să ne spuneţi, pentru a lua măsurile ce se impun. Sărbători cu bine!”, a transmis IPS Calinic.