Antena LIVE

De ce a luat foc trenul de călători din Bihor. Grindeanu: De peste 25 de ani în România nu s-a cumpărat nicio garnitură nouă

La un pas de o nouă tragedie! Un incendiu violent a cuprins în această dimineaţă un tren de călători care circula în judeţul Bihor. Flăcările puternice s-au răspândit cu repeziciune, iar garnitura veche de mai bine de 80 de ani s-a făcut scrum. Focul a izbucnit în momentul în care trenul se apropia de gara Oradea. Călătorii au reuşit să iasă din tren, la timp.

De la 07.11.2023, 21:41

Pompierii din Oradea au reuşit să stabilească şi care a fost cauza incendiului, fiind vorba de un scurt-circuit la instlaţia electrică a automotorului. Autorităţile au identificat cu greu problema, având în vedere că din tren a rămas doar un morman de fiare carbonizate. 

Trenul, care face legătura între Arad şi Oradea, a luat foc la puţin după 06:25 dimineaţa, cu 4km înainte de a ajunge în gara Oradea. Cei 20 de pasageri, dar şi angajaţii CFR au reuşit să se autoevacueze. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită. Temperaturile au fost atât de ridicate încât pe şine au rămas urme de metal topit, iar circulaţia în zona a fost afectată timp de câteva ore. 

Automotorul a fost fabricat înainte de al Doilea Război Mondial, mai exact în 1937, la Uzinele Malaxa de lângă Bucureşti şi încă mai sunt în circulaţie, la noi în ţară, câteva exemplare, deşi locul lor ar trebui să fie la muzeu.

Reacţia ministrului Transporturilor

Pe acelaşi subiect

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a referit la incendiul izbucnit vineri la un tren de călători din Bihor afirmând că în ultimii 25 de ani în România nu s-a cumpărat nicio garnitură de tren. 161 de trenuri noi se află în procedură de achiziţie.

”E o problemă pe care nu o avem noi că ţară în ultimul an sau în ultimii doi ani. De peste 25 de ani în România nu s-a cumpărat nicio garnitură nouă. 161 de garnituri sunt în achiziţie, primele vor veni în această toamnă. Nu poţi să ai pretenţii de condiţii europene când timp de peste 25 de ani nu s-a cumpărat niciun tren nou.

Toate aceste achiziţii se fac în perioada următoare, urmând că derularea contractelor să se desfăşoare pentru cele 161 de trenuri noi”, a declarat Sorin Grindeanu, la Timişoara, după ce a fost întrebat cum comentează izbucnirea unui incendiu la un tren de călători din Bihor.

Ți-a plăcut acest articol?

incendiu tren oradea ministrul transporturilor sorin grindeanu stiri bihor
Întrebarea zilei
V-aţi simţit discriminaţi la interviul de angajare din cauza vârstei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Gigantul german care face angajări masive în România și oferă salarii bune....
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Ce pățești dacă ai băut o sticlă de apă din supermarket înainte să o...
Fanatik.ro
Publicat 17.05.2024
Curând vom fi martorii unui eveniment unic în viață
spotmedia.ro
Publicat 14.05.2024
În spatele ușilor închise. China mărește AJUTORUL pentru industria de...
Gandul
Publicat 14.05.2024
Femeia prinsă făcând plajă pe șalupa Poliției Locale din Timișoara a...
Adevărul
Publicat 16.05.2024
Mesaje de Izvorul Tămăduirii 2024. Ce să le transmiți celor dragi în această...
A1
Publicat 10.05.2024
Horoscopul zilei de 19 mai 2024. Berbecii au parte de un moment de claritate...
CaTine
Publicat 18.05.2024
Carmen Grebenișan, totul despre partaj! Influencerița a spus lucrurilor pe nume:...
spynews.ro
Publicat 14.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Cu ce trebuie să stropești trandafirii în luna iunie. Secretul grădinarilor...
Click.ro
Publicat 15.05.2024
Cele mai bune telefoane Android cu senzor telefoto din 2024. Ce smartphone-uri au...
Useit
Publicat 17.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Un milionar cu 25 de ani mai mare ar fi noul iubit al Simonei Halep. Imagini...
Redacţia.ro
Publicat 16.05.2024
Cine este presupusul autor al tentativei de asasinat asupra premierului slovac....
libertatea.ro
Publicat 16.05.2024
Kelly Clarkson a dezvăluit că pierderea ei în greutate este rezultatul...
ZU
Publicat 18.05.2024
Aluat simplu pentru tarte. Rețeta clasică de aluat fraged
Hello taste
Publicat 18.05.2024
Greșeli de disciplină pe care le poți face la început de drum. Cum îți poți...
Deparinti
Publicat 18.05.2024
Noi reguli pentru țăranii care vând în piețe. ”Eram doctori...
ziare.com
Publicat 16.05.2024
William Levy revine în două proiecte profesionale noi. Actorul își continuă...
Happy
Publicat 16.05.2024
Mâncare procesată și ultraprocesată. Ce alimente intră în aceste categorii...
Medicool
Publicat 18.05.2024
VIDEO | Soţia lui Băluţă a surprins şi reporterul cu ce a spus în interviu,...
orangesport.ro
Publicat 12.05.2024