Antena LIVE

Ieșirile din localitate permise, din 15 mai, în baza unor declarații verbale

România se pregăteşte de marele test al relaxării! Vom ieşi din localităţi pe încredere, şcoala rămâne online, se prelungeşte şomajul tehnic până pe 1 iunie, iar după această dată ar putea fi deschise restaurantele şi terasele. 

De la 11.05.2020, 19:54

Sunt doar câteva dintre măsurile de relaxare promise, astăzi, de autorităţi odată cu intrarea în starea de alertă. Proiectul de lege care reglementează noile măsuri a fost adoptat şi trimis, de urgenţă, Senatului.

După lovitura grea dată Guvernului de către CCR, aleşii fac tot posibilul ca măsurile pe care le iau să nu mai intre în conflict cu Constituţia. Asta nu înseamnă că declaraţiile lor sunt aliniate.

Ludovic Orban, premierul României: Dacă va fi sau nu va fi necesară declaraţia, decizia va fi luată de CNSSU după declararea stării de alertă.

După două ore.

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății: Deocamdată ne-am gândit ca declarația să fie verbală, însă trebuie dovedit și cu ceva, un act de proprietate sau ceva de genul. Trebuie să facem dovada acelui motiv bine întemeiat.

Aşadar, vom ieşi din localitate pe încredere, chiar dacă oficial vom avea voie doar pentru asistenţă medicală, evenimente familiale, pentru service-ul autoturismelor sau să facem sport.

Astăzi, într-un maraton de şedinţe, guvernanţii au dezbătut legi şi ordonanţe în regim de urgenţă.

Executivul a adoptat legea după care ne vom ghida, începând de vineri, atunci când starea de urgenţă va fi înlocuită cu alerta!

Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului: Se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie în spaţiile publice închise, spaţiile comerciale, mijloace de transport în comun şi la locul de muncă.

Nu este specificat, însă, dacă vor purta mască şi angajaţii instituţiilor de stat şi cei din privat.

Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului: Unităţile de învăţământ preuniversitare organizează activităţi în planul de învăţământ online. Autorităţile au obligaţia de a asigura resursele educaţionale pentru elevii care nu au acces la tehnologie.

Numai elevii din anii terminali vor face pregătire faţă în faţă cu profesorii şi vor susţine examenele în săli de clasă.

Rămân şi beneficiile pe care le au familiile cu copiii.

Până la începutul noului an şcolar, unul dintre părinţi va putea sta acasă în aceleaşi condiţii prevăzute şi în starea de urgenţă.

Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului: Autorităţile pot plafona preţul la medicamente, vaccinuri, dezinfectanţi, insecticide, dispozitive medicale şi alte materiale sanitare.

Toate acestea se vor regăsi, în scris, într-o ordonanţă de urgenţă care va fi dată joi. Un fel de plasă de siguranţă pentru proiectul de lege care nu are cum să treacă prin toate procedurile şi să se şi aplice până vineri.

Marcel Vela, ministrul Afacerilor Interne: Suntem pregătiţi şi joi vă prezentăm formula de abordare.

După declanşarea alertei, cea mai importantă evaluare, susţin guvernanţii, se va face între 15 mai şi 1 iunie. De această perioadă depinde şi libertatea noastră.

Ludovic Orban, premierul României: Dacă lucrurile vor sta bine, după 1 iunie vor urma noi măsuri de relaxare şi recunosc că am discutat şi de terase şi odată cu încălzirea vremii să putem da drumul în anumite condiţii, după 1 iunie, şi la terase.

Proiectul de lege care reglementează regimul stării de urgenţă va fi dezbătut mâine, în plenul Senatului.

Iar miercuri, în Camera Deputaţilor, care este decizională.

Vor urma două zile în care legea poate fi contestată la CCR, iar dacă scapă poate fi promulgată de preşedinte - cel mai devreme vineri, pe 15 mai.

Ți-a plăcut acest articol?

orban premier ministru relaxare declaratie masura
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024