O dezinsecție a provocat panică într-un bloc din Suceava
O dezinsecţie a declanşat alarma în Suceava, după cazul deratizării mortale de la Timişoara! Doi oameni, soţ şi soţie, au ajuns la spital de teamă că au fost intoxicaţi. Acuzau stări de rău, dar medicii nu au constatat nicio afecţiune.
De Redactia Observator la 07.12.2019, 22:51O dezinsecţie a declanşat alarma în Suceava, după cazul deratizării mortale de la Timişoara! Doi oameni, soţ şi soţie, au ajuns la spital de teamă că au fost intoxicaţi. Acuzau stări de rău, dar medicii nu au constatat nicio afecţiune. În bloc însă, au fost mobilizaţi pompieri, poliţişti şi specialişti în identificarea substanţelor toxice. Măsurătorile au arătat că a fost o alarmă falsă.
Cu măşti şi costume de protecţie, echipele specializate în identificarea substanţelor periculoase au bătut la fiecare uşă în parte. În total, 18 apartamente ar fi trebuit verificate, dar doar doi locatari au răspuns. Măsurătorile s-au făcut după ce doi oameni care locuiesc în bloc, soţ şi soţie, au sunat la 112 şi au acuzat stări de rău după o dezinsecţie în casa scării.
ANCA BRĂDĂȚAN, medic: Cei doi pacienţi s-au prezentat la UPU conştienţi, cooperanţi, prezentând semnele unei expuneri accidentale la o substanţă toxică. În urma evaluării şi explorărilor care se vor face în serviciul de urgenţă, foarte probabil vor fi externaţi.
”Noi am venit să intrăm în bloc, nu ne-au dat voie, au zis că nu putem intra”, spune un locatar.
Dezinsecţia a avut loc cu o oră înainte de apelul la 112. Chiar asociaţia de proprietari a luat legătura, în urmă cu o săptămână, cu o firmă specializată. Substanţele au fost pulverizate doar pe casa scării şi în subsol.
CONSTANTIN ȘTIRBU, firma de deratizare: Am firma din 92 şi Dumnezeu să mă ierte, deci nu mi s-a mai întâmplat, nu am avut probleme şi folsoesc substanţe care să corespundă normelor în vigoare.
LILIANA GRĂDINARU, şefa DSP Suceava: Dezinsecţia s-a făcut cu substanţe autorizate, documentele firmei sunt în regulă
În urma măsurătorilor, nu a fost identificată nicio substanţă toxică. Totuşi, pompierii şi echipele CBRN au luat măsuri preventive pentru a calma locatarii.
ALIN GĂLEATĂ, ISU Suceava: Se ventilează casa scării, am adus în acest sens şi un ventilator pentru a completa ventilarea naturală şi efectuăm în continuare măsurători.
Cazul vine la două săptămâni după deratizarea mortală de la Timişoara, în urma căreia o mamă, copilul ei şi un bebeluş au murit. Ancheta de acolo a scos la iveală faptul că firma care a intervenit în bloc a folosit substanţe toxice interzise, cumpărate de pe piaţa neagră. Patronul este arestat preventiv. În Suceava, cei doi locatari care spun că s-au simţit rău au fost singurii din bloc care s-au opus dezinsecţiei.