Diabetologii de la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea, amendaţi pentru că au consultat mai mulţi pacienţi decât era prevăzut în contract
Criza de forţă de muncă din România dă naştere unor situaţii absolut aberante! Astfel, diabetologii de la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea au fost amendaţi, pentru că au consultat mai mulţi pacienţi decât era prevăzut în contract.
De Redactia Observator la 27.11.2018, 17:34- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Criza de forţă de muncă din România dă naştere unor situaţii absolut aberante! Astfel, diabetologii de la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea au fost amendaţi, pentru că au consultat mai mulţi pacienţi decât era prevăzut în contract. Asta în condiţiile în care sunt instituţia a scos posturi la concurs, dar acestea nu au fost ocupate. Iar doctorii nu au cum să-i lase pe bolnavi de izbelişte.
Problema a început încă din vară. În urma unui control, a reieşit că fiecare diabetolog de la Spitalul Judeţean din Râmnicu Vâlcea consultă zilnic mai mulţi pacienţi decât cei 28 pe care îi prevede legea. Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate i-a sancţionat pentru asta cu o amendă de 15 mii de lei.
Dan Ponoran, manager SJU Valcea: Nu a fost nimic ilegal, nu puteam sa lasam oamenii nevăzuţi! Avem la momentul actual doar trei medici în specialitatea diabet. Am scos post la concurs, ultima data si nu s a prezentat niciun candidat.
O lipsă de personal care îi afectează acum, în primul rând, pe cei 22 de mii de vâlceni care suferă de diabet. Ei sunt nevoiţi să aştepte chiar şi luni în şir pentru o programare, în vreme ce medicii nu mai fac faţă numărului mare de pacienţi. Unii doctori au câteva zeci de bolnavi la uşă, încă de la primă oră a dimineţii.
Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, spun că, de fapt, sancţiunea aplicată Spitalului din Râmnicu Vâlcea este perfect legală.
Nicoleta Deaconu, purtător de cuvânt al CAS VÂLCEA: Noi nu sancţionam medicii pentru ca au prestat sericii, ci reţinem suma suplimentară reţinuta pentru ca aceşti medici au cerut bani pentru aceste prestaţii suplimentare. Casa de asigurări având obligatia sa deconteze strict volumul de puncte contractate.
Pentru ca situaţia să se rezolve, programul de lucru al diabetologilor se va prelungi. Asta înseamnă încă jumătate de normă pentru fiecare, de la 1 decembrie. Iar măsura prin care ar trebui să se micşoreze timpul de aşteptare al pacienţilor. Între timp, amenda de 15 mii de lei a fost contestată în instanţă de conducerea spitalului.