Antena LIVE

Curs valutar

Directorul General al Aeroportului Otopeni a fost demis

O vizită-surpriză a ministrulului Transporturilor pe cel mai mare aeroport din ţară s-a încheiat cu demiterea directorului general. După un tur făcut joi prin Aeroportul Henri Coandă, Răzvan Cuc spune că a găsit mizerie de nedescris. Gunoaie aruncate la voia întâmplării şi parcări ciuruite de gropi.

De la 25.04.2019, 19:50
WhatsApp
Vezi și:

O vizită-surpriză a ministrulului Transporturilor pe cel mai mare aeroport din ţară s-a încheiat cu demiterea directorului general. După un tur făcut dimineaţă prin Aeroportul Henri Coandă, Răzvan Cuc spune că a găsit mizerie de nedescris. Gunoaie aruncate la voia întâmplării şi parcări ciuruite de gropi. Problemele sunt însă mult mai vechi. Observator a arătat în mai multe rânduri că Aeroportul Otopeni a ajuns să arate ca după bombardamente, deşi există mulţi bani care ar putea fi folosiţi în investiţii. 

Aeroportul Otopeni îşi întâmpina pasagerii în 2018 cu o parcare ciuruită de gropi pe fiecare metru pătrat, lifturi blocate în timp şi mizerie. Un an mai târziu, aeroportul arată la fel. Ba chiar, în unele zone, mai rău. 

Parcarea Aeroportului Otopeni, peisaj dezolant

De ani de zile nu se face nimic. Abia acum o săptămână a început să se peticească situaţia pe ici, pe colo. Dar călătorii nu au încredere într-un asemenea proiect şi spun că "100% se vor face investiţii, dar numai atunci când o să cadă cineva şi o să-şi rupă ceva". 

Pe acelaşi subiect

Gropile sunt atât de adânci, încât roţile maşinilor se afundă cu totul. Iar puzzle-ul dezastrului este şi mai mare. 

Parcarea terminalului sosiri îi întâmpină pe pasageri cu un peisaj dezolant: gropi în asfalt, cabluri neizolate şi moloz uitat de angajaţii de aici, semn că s-au apucat de câteva reparaţii. Iar din cele două lifturi de pe palier, funcţionează doar unul. 

Ministrul Transporturilor, nemulţumit de directorul Aeroportului Otopeni

Sunt probleme vechi pe care ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, pare să le fi descoperit în vizita inopinată de joi dimineaţă.

Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor: Dacă vedeam că sunt procedurile lansate pentru achiziţionarea de servicii pentru curăţenie, pentru modernizarea parcării, atunci aş fi înţeles. În condiţiile în care nu s-a făcut absolut nimic, eu nu mai tolerez un asemenea comportament şi îl las pe domnul director să plece, să gestioneze alte companii, în altă parte 

Oamenii se plâng şi de lipsa altor investiţii.

Valentin Iordache, purtător de cuvânt CNAB: Sunt multe proiecte de investiţii care sunt în curs, unele dintre ele sunt deja ridicate, urmând să aibă loc licitaţiile, altele sunt în pregătire, în stadii avansate şi aici vorbim atât de cele două piste, cât şi de unele căi de rulare 

14 milioane de pasageri, anul trecut pe Aeroportul Otopeni

După vizita ministrului, directorul companiei Aeroporturi, Gabriel Stoe, a fost demis după trei luni de mandat. Îi va lua locul adjunctul său, potrivit unor surse. 

În săptămâna Mare, conducerea aeroportului a vrut totuşi să păstreze aparenţele, aşa că i-a întâmpinat pe turişti cu produse tradiţionale. 

Cel mai mare aeroport din ţară a fost tranzitat de aproape 14 milioane de pasageri în 2018, cu aproape un milion mai mult faţă de 2017.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

otopeni bucuresti razvan cuc ministru director demisie
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025