Antena LIVE

Curs valutar

Video

"Doamna cu coasa", eliberată şi lăsată chiar să îşi reia "activitatea" la spital. Opiniile experţilor străini, decisive în acest caz

Abia eliberate din spatele gratiilor, cele două doctorițe de la Spitalul Pantelimon acuzate de omor cu premeditare și-au luat concediu de odihnă timp de o lună și jumătate. Magistrații au dispus punerea lor în libertate, fără nicio interdicție, nici măcar cea de a profesa în spital. Ancheta procurorilor continuă. Maria Miron, poreclită "doamna cu coasa" potrivit interceptărilor din dosar, a ajuns astăzi în faţa anchetatorilor pentru percheziția informatică.

De la 21.08.2024, 19:19
WhatsApp
Vezi și:

Chiar dacă nu există nicio măsură care să le interzică să se întoarcă în spital şi să se ocupe de bonavi, cele două anesteziste au cerut să stea în concediu de odihnă timp de 45 de zile. După ce judecătorii le-au lăsat în libertate, una dintre doctoriţele de la Pantelimon, Maria Miron, s-a întâlnit din nou cu procurorii.

Ancheta de la Spitalul Pantelimon continuă

Chemată pentru a doua oară pentru percheziția informatică și însoțită de avocatul ei, anestezista a stat în faţa procurorilor timp de 7 ore. Anchetatorii caută noi probe în dosar. Aşa cum cere procedura, doctoriţa trebuie să asiste la descărcarea datelor din dispozitivele ei.

Potrivit unor surse, doctoriţa a fost reţinută în declaraţii şi în faţa judecătorilor. Specialiştii în Drept explică de ce două completuri de judecată au luat decizii diferite în acest caz.

Pe acelaşi subiect

"Soluţia Curţii de Apel spune că propunerea de arestare este neîntemeiată, ceea ce înseamnă că în faţa judecătorilor Curţii de Apel, probele administrate şi propuse n-au fost suficient de convingătoare ca judecătorii să ia măsura arestării. Esenţială va fi expertiza de specialitate a medicilor legişti, opiniile Colegiului Medicilor, venite din ţară sau din străinătate", spune Tudorel Toader, fost ministru al Justiţiei.

Specialiştii cred că judecătorii din apel au nevoie de o nouă analiză a probelor şi documentelor medicale. "Suntem la graniţa între actul medical util şi actul medical inutil. Cine face diferenţa asta, altcineva decât medicii specialişti de strictă specialitate. Mi-e greu să cred că un procuror, chiar şi un judecător poate face astfel de distincţii", adaugă Tudorel Toader, fost ministru al Justiţiei.

A fost chemată o comisie internaţională de audit

Ministrul Sănătăţii şi premierul se bazează tot pe opinia unor experţi străini. A fost chemată o comisie internaţională de audit. "Cine-a greşit, indiferent de nume, să plătească. Trebuie făcut şi un audit cu experţi naţionali şi internaţionali al tuturor procedurilor de lucru din spitale. Pornind de la terapie intensivă, continuând pe fiecare domeniu în parte", a declarat Marcel Ciolacu, premierul României.

Între timp, Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă a cerut azi Avocatului Poporului să intervină pentru schimbarea legislaţiei privind protocoalele din secţiile de ATI.

Denisa Dicu

Pasiune, adrenalină, curiozitate și dorința de a afla poveștile oamenilor. Sunt doar câteva dintre lucrurile care mă îndeamnă să fac jurnalism cu atât de mult drag. ...

spitalul pantelimon spital pantelimon ancheta
Întrebarea zilei
A mers corectitudinea politică prea departe în noul film Disney - Albă ca Zăpada?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025