"Doamne ce viaţă nedreaptă! Ați plecat prea devreme suflete bune". Cine sunt cele trei victime ale cumplitului accident din Mehedinţi, provocat de un şofer de 18 ani
O mamă, un tată, un frate şi doi copii aflaţi într-un autoturism care circula regulamentar au fost spulberaţi de un şofer de 18 ani, care conducea o maşină cu volan pe dreapta şi care a intrat cu viteză pe contrasens, încercând să facă o depăşire fără să se asigure.
De Monica Palade la 14.01.2022, 12:29Impactul a fost devastator şi în urma sa, familia a fost decimată. Doar cei doi copii, un băiat de 7 ani şi o fată de 15 ani, au mai fost scoşi cu semne vitale din maşina făcută bucăţi. Se află însă în stare gravă şi urmează să fie transportaţi la un spital din Timişoara.
Vitezometrul maşinii care a provocat accidentul indica 160 de kilometri pe oră. Un martor spune că tinerii din BMW mergeau ca nebunii şi că au depășit pe linie continuă. Maşina o aveau de două trei săptămâni, iar de atunci făcea mereu drifturi.
Familia fusese să își viziteze o rudă, zic martorii. În mașina lovită erau cei doi frați, soția și copiii cuplului. Într-o altă mașină, se aflau soția și alte rude ale celui de-al doilea frate, informează reporterul Observator Cristina Oprea.
Şi şoferul vinovat şi un pasager din maşina sa au ajuns la spital în stare gravă. La volanul mașinii era un prieten al proprietarului. El nu putea sa conducă pentru că avea permisul suspendat pentru viteză.
- O familie întreagă spulberată de un şofer de 19 ani cu BMW cu volan pe partea dreaptă. Doar copiii, de 7 şi 15...
- Polițistul care a accidentat mortal o fetiță, pozat când o verifică dacă e vie cu piciorul, imediat după...
- "Nu a existat nicio misiune", "Le-au aprins acum, după accident". Martorii acuză poliţia după ce o fetiţă a...
Martor la întreaga tragedie a fost un alt frate al victimelor, care se afla în faţă şi a văzut întreaga scenă dramatică. „Din cauza unor nenorociţi să moară atâţia oameni deodată. Ori e beat, ori e drogat, sa intri peste ei. Eu eram în faţa lor, când am apucat să trec cu spatele, făcu așa și îmi dădui cu seama, hopa, ce făcu ăsta mă? Când mă uitai în spate după faruri dacă vin după mine, nu se mai vedeau farurile. Avea viteză mare. Păi dacă sări motorul din mașină, nu vedeți, de la frate-miu, și e Audi, nu orice mașină. Permise luate pe măgării. pe drumul ăsta drept să intri peste oameni”, a declarat bărbatul, care şi-a pierdut în accident doi fraţi şi o cumnată.
Mesaje emoţionante după moartea celor trei
Vestea morţii celor trei a căzut ca un trăsnet peste comunitatea din satul Cerneți, comuna Șimian, județul Mehedinți. Mesajele au curs pe reţelele de socializare.
„Nu pot să cred...si nici nu vreau să cred ca am pierdut astăseară intr un tragic accident niște prieteni dragi(doi dintre frații Ungureanu)băieți respectuoși si muncitori...Îmi pare rău din suflet,Dumnezeu să va odihnească in pace,Cristi,Iulian(zis Lili)și soția lui.… Condoleanțe familiei Ungureanu de la Cerneți!”
„Dumnezeu să-i odihnească în pace oameni minunați ați plecat prea devreme suflete bune Dumnezeu să-i ierte”, “Doamne ce viata nedreapta. Sotie rămasă fără soț și copilașii fără parinti. Dumnezeu sa dea putere familiei putere sa treacă peste acest necaz urias și neașteptat.Dumnezeu sa-i odihnească!”. “Dumnezeu să-i odihnească pe toți trei în pace! Sincere Condoleante!”
„Dumnezeu sa-i odihneasca si sa le dea multa putere celorlalti sa treaca peste aceasta mare durere!”, “Dumnezeu să-i odihnească în pace iar familiei multă putere să treacă peste această încercare dureroasă sincere condoleante”.
„Nu pot sa cred!Doamne oare cum rânduiesti tu lumea?Sa aibă lumina veșnica! Sincere condoleanțe!”, sunt doar câteva dintre mesaje.
Reamintim că pe 13 ianuarie în afara localității Cocorova, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, care în urma verificărilor efectuate au stabilit că un tânăr de 19 ani, din comuna Căzănești, în timp ce conducea un autoturism a pătruns pe sensul opus de mers nejustificat și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din comuna Șimian.
Din accident a rezultat decesul conducătorului auto de 41 de ani, precum și a unei femei de 35 de ani și a unui bărbat de 37 de ani. De asemenea, în urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a doi minori de 7 ani, respectiv 15 ani, dar și a conducătorului auto de 18 ani și a unui tânăr de 22 de ani. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.