Antena LIVE

Curs valutar

S-au dat drept poliţişti şi au furat peste 500€ de la turişti străini, în Bucureşti. Le cereau portofelele la control

Doi falşi poliţişti au fost prinşi după ce au jefuit mai mulţi turişti în Bucureşti, ei însuşindu-şi astfel 400 de euro şi peste 200 de dolari.

 

De la 31.08.2023, 13:27
WhatsApp
Vezi și:

Poliţia Capitalei a transmis joi, printr-un comunicat de presă, că poliştii din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale – Sector 1 au prins în flagrant miercuri, şi apoi au reţinut, doi bărbaţi, unul de 40 de ani şi celălalt de 63 de ani, care sunt cercetaţi pentru furt şi uzurpare de calităţi oficiale. 

“Din datele şi probele administrate în cauză, în perioada 16 august – 30 august 2023, a rezultat presupunerea rezonabilă că mai multe persoane, prin folosirea fără drept a unor calităţi oficiale, ar comite infracţiuni asupra turiştilor străini, în diverse sectoare ale Capitalei. Astfel, în urma cercetărilor efectuate,  au fost identificaţi doi bărbaţi, în vârstă de 40, respectiv 63 de ani, ambii cunoscuţi cu preocupări de natură infracţională, bănuiţi de săvârşirea unor astfel de fapte”, a precizat Poliţia Capitalei.

Sursa citată a precizat că miercuri, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - Sector 1 i-au prins în flagrant pe cei doi bărbaţi pe o stradă din Sectorul 5. Ei ar fi indus în eroare doi cetăţeni străini, “prin folosirea unei calităţi mincinoase” şi astfel le-au controlat portofelele şi au furat 110 de euro şi 60 de dolari de la prima victimă şi 120 de euro şi 40 de dolari, de la cea de-a doua. 

Cei doi bărbaţi au fost imobilizaţi şi duşi la audieri, iar poliţiştii au mai stabilit că având acelaşi mod de operare, în data de 16 august, au furat unui turist străin sumele de 170 de euro şi 120 de dolari. 

Anchetatorii au precizat că cei doi pretindeau că sunt poliţisti. Cercetările continuă în acest caz.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

Întrebarea zilei
Vă permiteţi să investiţi cel puţin 25 de lei pe zi?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Brandul prezent în viața românilor pe timpul comunismului reînvie: ”Spune o...
Fanatik.ro
Publicat 06.10.2024
Recomandări pentru o vacanță perfectă, în Grecia, toamna
spotmedia.ro
Publicat 05.10.2024
Mutarea saudiților care îl doare pe Putin
spotmedia.ro
Publicat 04.10.2024
Cei 700.000 de pensionari care vor pierde 300 lei la pensie, începând cu 1...
Gandul
Publicat 05.10.2024
Regretele unei tinere care nu găsește serviciu de 4 ani: „Dacă aș fi știut...
Adevărul
Publicat 06.10.2024
Lora și Ionuț Ghenu au fost fabuloși la dansul mirilor. Imagini superbe de la...
A1
Publicat 06.10.2024
Horoscopul zilei de 7 octombrie 2024. Gemenii sunt sfătuiți să investească mai...
CaTine
Publicat 06.10.2024
Cum a arătat tortul de la nunta Monicăi Bîrlădeanu cu Valeriu Gheorghiță....
spynews.ro
Publicat 06.10.2024
VIDEO. Nu l-a recunoscut pe Gigi Becali și i-a cerut 50 de lei la semafor....
GSP
Publicat 06.10.2024
Cum arată și cu ce se ocupă fosta soție a lui Valeriu Gheorghiță. Câți...
Click.ro
Publicat 06.10.2024
„Calul troian” ascuns în smartphone-ul tău. Cum ar putea duce telefoanele la...
Useit
Publicat 06.10.2024
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a...
Redacţia.ro
Publicat 04.10.2024
Diana Șoșoacă și-a depus din nou candidatura la BEC, după decizia CCR
libertatea.ro
Publicat 06.10.2024
Rosé de la BLACKPINK va lansa un nou album solo. Proiectul intitulat „Rosie”...
ZU
Publicat 06.10.2024
Pastă de sardine. Rețetă simplă pentru o gustare delicioasă
Hello taste
Publicat 06.10.2024
Consumul de somon afumat în sarcină. Cât de sigur este acest aliment pentru...
Deparinti
Publicat 06.10.2024
Cum se compară regimul fiscal din România cu cele mai mari scumpiri de...
ziare.com
Publicat 06.10.2024
Cum arată acum actorul Mauricio Islas, din celebra telenovelă Amor Real. Ce...
Happy
Publicat 04.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Efectele dăunătoare ale stresului asupra calității somnului. Ce poți face...
Medicool
Publicat 06.10.2024
Gigi Becali, moment rar în văzul echipei! I-a spus doar câteva cuvinte unui...
orangesport.ro
Publicat 06.10.2024