Video Tronson din "Autostrada Ford", terminat cu 3 luni mai devreme. Constructorul italian a fost concediat şi înlocuit în trecut
Încă două tronsoane din Drumul Expres Craiova-Piteşti, cunoscut ca "Autostrada Ford", sunt gata. Dacă astăzi a fost inaugurat tronsonul 4, mâine va fi deschis traficului şi tronsonul 1, şi nu oricum, ci cu trei luni mai devreme. În total, aproape 40 de kilometri de şosea de mare viteză într-o regiune sufocată de aglomeraţie.
Sunt primii şoferi care au testat tronsonul 4 al primului drum expres din Oltenia. De anul viitor, vor putea merge integral, pe autostradă, de la Craiova până în Capitală. Noii 20 de kilometri, de la Coloneşti la Albota, au fost gata mai devreme decât era estimat şi au costat peste 150 de milioane de euro. Din tronsonul 4 lipseşte însă nodul rutier cu A1. "Așteptăm de mulți ani. O să ajungem mult mai repede la destinațiile către București. O să fluidizeze foarte mult traficul", a declarat un şofer.
"E poate cel mai important pas în dezvoltarea Craiovei având în vedere că până acum de câte ori ne întâlneam cu investitorii ne spuneau ok condițiile sunt foarte bune, dar ce facem cu marfa, pe unde o scoatem? Că nu avem nicio autostradă", a declarat Lia Olguţa Vasilescu, primarul Craiovei.
Lucrările la tronsonul 1 al Drumului Expres 12 Craiova – Piteşti au ajuns la final
Şi lucrările la tronsonul 1 al Drumului Expres 12 Craiova – Piteşti au ajuns la final. Până când panglică va fi tăiată, muncitorii fac ultimele retuşuri pe cei 17 kilometri, între Craiova şi Robăneşti.
- Doi hoţi au furat 150 de metri de cablu îngropat în pământ de pe A7. Un întreg tronson a rămas fără sistem...
- Contractul pentru autostrada de 6 de miliarde de lei a fost semnat. O firmă românească o va construi în 5 ani
- Moarte cumplită pentru un bărbat, pe autostrada Bucureşti-Ploieşti. A fost lovit de două maşini când...
- Când ar putea fi daţi spre circulaţie ultimii km ai Autostrăzii A0 Sud. Termenul limită anunţat de constructor
- Autostrada A0-Sud, o nouă amânare. Tronsonul de 18 km din Centura Capitalei trebuia să fie gata anul trecut
Tronsonul 1 este cel mai scurt segment al drumului expres Craiova - Piteşti. În prezent se mai fac lucrări la o porțiune de drum dinspre Craiova. Potrivit autorităților acestea vor fi gata în cursul zilei de mâine. Şi acest tronson a fost terminat mai devreme cu 3 luni, deşi autorităţile au reziliat contractul cu vechiul constructor italian din cauza slabei mobilizări pe şantier.
"E un exemplu că se poate și atunci când reziliezi dacă ai constructor bun să recupereze timpul pierdut de alții", a declarat Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor. "A fost un proiect destul de dificil. O muncă concentrată atât a antreprenorului a consultantului cât și a proiectantului. Credem că în acest proiect s-au creat niște echipe de lucru care pot genera rezultate favorabile", a adăugat Florin Scarlat, manager proiect.
Astfel, de Ziua Naţională, România va avea 127 de kilometri de autostradă şi drum expres inauguraţi în ultimul an.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰