Antena LIVE
Video

Doliu în lumea rock-ului, după moartea lui Meat Loaf. Cariera impresionantă a artistului

E doliu în lumea rockului. Cântăreţul american Meat Loaf s-a stins din viaţă la 74 de ani. Câştigător al premiului Grammy şi celebru mai ales pentru hitul I Would Do Anything For Love, Meat Loaf a vândut peste 100 de milioane de albume în întreaga lume, încă de la debutul său din 1977. Deşi nu a fost precizată oficial cauza morţii, cel mai probabil e vorba de complicaţii ale coronavirusului. 

De la 21.01.2022, 22:44

I Would Do Anything For Love. E piesa care a fost cel mai bun single al anului 1993 în Marea Britanie şi cu care artistul a câştigat un premiu Grammy. A pus suflet în fiecare notă muzicală. Meat Loaf a cucerit generaţii întregi, iar hiturile lui se aud şi acum peste tot. Moartea lui a luat prin surprindere lumea muzicii. Vestea a fost dată chiar de familie, pe contul de socializare al artistului. Miile de mesaje de la fani şi artişti de renume nu au întârziat să apară.

Excentric, carismatic, dar stăpân pe sine, hotărât şi, uneori, înfricoşător pentru cei care nu-i erau apropiaţi, Meat Loaf şi-a început cariera în 1977, cu albumul Bat Out Of Hell, la care a lucrat patru ani. A devenit unul dintre cele mai vândute albume din istorie. 

Meat Loaf a scos 12 albume, ultimul în 2016

Botezat Marvin Lee Aday, a rămas cunoscut sub numele Meat Loaf, cum a ales chiar tatăl lui să-i spună, cu referire la aspectul lui fizic. Dar a rămas aşa, inclusiv ca nume de scenă. Dar dincolo de nume şi de aspectul care l-au făcut cunoscut, vocea deosebită este cea care i-a garantat celebritatea. El însuşi spunea că i s-a oferit ocazia să studieze operă, ceea ce i-ar fi adus mai mulţi bani, însă a refuzat pentru că se considera prea rebel pentru acest tip de muzică.

Pe acelaşi subiect

A scos în total 12 albume, ultimul dintre ele în 2016. Şi a avut perioade în care a susţinut şi peste 200 de concerte rock pe an. S-a hrănit din epuizarea în care l-a aruncat stilul de viaţă şi a continuat să-şi bucure fanii ani la rând.

Nici lumea cinematografiei nu i-a fost străină. "Fight Club", "The Rocky Horror Picture Show" și "Wayne's World" sunt doar câteva producţii în care a apărut şi cucerind instant publicul. Meat Loaf are două fiice, Amanda şi Pearl, fiica vitregă din prima căsătorie a soţiei, Deborah Gillespie.

Ți-a plăcut acest articol?

albume artisti muzica rock
Întrebarea zilei
În vacanţa de vară, preferaţi să vă lăsaţi copilul cu rudele sau la grădiniţă?

Las copilul cu rudele

Îl înscriu la grădiniţă

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Scapi de muște fără bătăi de cap, cu această soluție simplă. Oricine o...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Orașul din România cu parc de 20 de milioane de euro. Va avea lac, debarcader...
Fanatik.ro
Publicat 08.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
Zodiile cu NOROC uriaș în vara anului 2024. Nimic nu va fi imposibil!
Gandul
Publicat 08.05.2024
Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona...
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când...
A1
Publicat 08.05.2024
Horoscopul zilei de 9 mai 2024. Leii construiesc relații noi. Află ce se...
CaTine
Publicat 08.05.2024
Cine sunt Elian Miță și Marius Ghiță, cofetarii care fac furori pe TikTok cu...
spynews.ro
Publicat 08.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Supermarketul care oferă un leu pe orice sticlă reciclată, în loc de 50 de...
Click.ro
Publicat 08.05.2024
Una dintre „cele mai mari înșelătorii online” din lume a afectat...
Useit
Publicat 08.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Cum atragi banii în viața ta. Cât ești de norocos în funcție de data nașterii
Redacţia.ro
Publicat 07.05.2024
Luxul din „palatul de 1 miliard de euro al lui Putin”, filmare cu camera...
libertatea.ro
Publicat 07.05.2024
Nicki Minaj a arătat uimitor la Met Gala 2024. Cântăreața a purtat o rochie...
ZU
Publicat 08.05.2024
Tort Mozaic. Tort tablă de șah, spectaculos și delicios
Hello taste
Publicat 08.05.2024
Pielea uscată la copiii mici: sfaturi pentru îngrijire
Deparinti
Publicat 08.05.2024
Ce fac autoritățile pentru a aduce tezaurul României acasă. Avocat:...
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Ce scrie presa turcă despre sezonul doi al serialul ”Golden Boy. Dragoste...
Happy
Publicat 08.05.2024
Remedii naturale împotriva sindromului de gură uscată. Cum îl poți ameliora
Medicool
Publicat 08.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024