Antena LIVE

Curs valutar

Înmormântarea Regelui Mihai. Trenul care l-a dus în exil, l-a purtat pe fostul Suveran şi pe ultimul drum

După ce slujba de la Patriarhie s-a încheiat, cortegiul funerar s-a îndreptat spre gara Băneasa.

De la 17.12.2017, 13:35
WhatsApp
Vezi și:

După ce slujba de la Patriarhie s-a încheiat, cortegiul funerar s-a îndreptat spre gara Băneasa. De acolo, Suveranul a fost dus la Curtea de Argeş. Cu trenul regal, la fel ca în urmă cu 70 de ani, când tot cu trenul a pornit într-un exil de cinci decenii. De data aceasta, la plecare l-au condus mii de români. Şi alte mii l-au aşteptat în gările prin care a trecut pe ultimul său drum.

Cai de rasă nobilă au însoţit cortegiul funerar de la Arcul de Triumf până în Gara Băneasa. Pe margine, mii de oameni au aruncat cu flori. În gara Băneasa, pregătirile au început cu câteva ore înainte. Cortegiul a ajuns în jurul orei 15. În ropote de aplauze. 

Trenul regal l-a dus pe Regel Mihai în 1947 în exil. Când regele a intrat în tren, soldaţii s-au întors cu spatele. Astăzi, militarii au dus pe braţe sicriul cu trupul majestăţii sale.

În 1938, şi trupul Reginei Maria, bunica regelui Mihai, a fost dus cu trenul regal tot la Mănăstirea Curtea de Argeş, pentru înmormântare.

Pe acelaşi subiect

Regele Mihai I a plecat din Capitală spre Curtea de Argeş în trenul comandat de bunicul său, Ferdinand I. 

Cu greu s-au despărţit românii de majestatea sa. Singurii care au urcat în tren, alături de familia regală, au fost soldaţii din gardă. Au stat şi au păzit sicriul regelui tot drumul. La fiecare 15 minute s-a schimbat garda. 

În drumul său spre Curtea de Argeş, trenul a încetinit în Chitila, Titu şi Piteşti.Români de toate vârstele au venit în gări cu lumânări, steaguri şi flori. 

Trenul a ajuns la final de drum. În gara din Curtea de Argeş, numită şi Gara Regală. Oamenii l-au aşteptat pe rege cu ochii în lacrimi. 

Trenul regal a fost lăsat în pragină mulţi ani, apoi a fost reabilitat şi refolosit de familia regală din 2012.

I-a purtat pe Regina, Maria, Regele Mihai, Regina Mamă Elena şi Regele Carol al II-lea. Regele Mihai, alături de Regina Elena, a călătorit mult cu Trenul Regal în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, de exemplu în timpul vizitelor la Hitler.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

eveniment observatorweekend06 inmormantare regele mihai observator stiriel antena 1
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025