Antena LIVE

Curs valutar

Video

După 7 ani de funcţionare, transportul în comun pe apă din Timişoara este neprofitabil. Autorităţile vor să regândească totul de la zero

Transportul în comun pe apă a adus celui mai mare oraş din vestul ţării doar o premieră, nu şi bani în bugetul local. Este concluzia trasă de autorităţile din Timişoara, care susţin că după 7 ani de funcţionare, sistemul trebuie regândit de la zero, ca să devina profitabil. În aceste condiţii, se ia în calcul chiar o sistare a transportului public în viitor, în detrimentul plimbărilor turistice sau de agrement, care ar aduce profituri mai mari. 

De la 04.03.2025, 09:13
WhatsApp
Vezi și:

Timișoara devenea în 2018 primul oraș cu sistem de transport public pe apă. Practic, călătorii pot ajunge pe Bega dintr-o parte în cealaltă a orașului fără să folosească alt mijloc de transport. Problema e viteza de deplasare, foarte lentă, astfel că numărul pasagerilor care îl folosesc ca să meargă la serviciu, de exemplu, este extrem de redus.

Pe minus, după 7 ani de funcţionare

În aceste condiţii, sistemul de transport cu vaporetto e mai mult unul de agrement, iar ambarcaţiunile se animă în weekenduri, când şi numărul turiştilor curioşi de plimbări pe Bega creşte. În timpul săptamanii însă.... 

După 7 ani de funcționare, administrația locală a făcut calculele și a descoperit că e... pe minus. 

"Noi avem nevoie să ne gândim cum să transformam acest serviciu in unul care sa produca plus valoare pentru oras, cat mai multă. El este în acest moment un serviciu atragător, dar nu produce profit, în mod evident", a declarat Ruben Lațcău – viceprimar Timișoara.

Anul trecut, din totalul celor peste 200.000 de călători, în jur de 170.000 au plătit prețul simbolic de 1 leu pentru o călătorie cu vaporașul pe Bega, însă...

"Cheltuielile de operare sunt mai mari decât veniturile pe care le avem, dar, cred că în continuare, proiectul asta, şi modul acesta de transport e important pentru Timişoara. Mi-aş dori şi eu sa avem niste vapoare turistice, ca să putem să extindem gama de servicii", a declarat Florin Petolea - director general STPT.

Cele 7 vaporetto pe care le are Timișoara au fost cumpărate cu bani europeni, fiecare vapor a costat în jur de 270.000 de euro. Actualele ambarcațiuni au deja semne de uzură, iar plimbările pe distanțe lungi se pot face doar în condiții speciale. 

Autoritățile vor să regândească strategia de transport, astfel încat sa pună mai mult în evidență potențialul canalului Bega. De asemenea, din această vară prețul biletului ar urma să ajungă la 4 lei, prețul universal pentru o călătorie pe mijloacele de transport în comun din Timișoara.

Iulia Pop

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc. ...

timisoara transport public barci
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu mărirea bugetului pentru întărirea armatei?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Cum se împăturesc, de fapt, hainele fără să se șifoneze. Metodele simple pe...
Fanatik.ro
Publicat 03.03.2025
Cât a ajuns să coste o masă la restaurant, în București, în 2025. Clienții...
Gandul
Publicat 03.03.2025
Navele militare ale SUA nu mai primesc combustibil în Norvegia. Reacția...
Adevărul
Publicat 03.03.2025
Echipele eliminate revin astăzi la Power Couple! Doar o pereche va avea șansa...
A1
Publicat 03.03.2025
Horoscopul zilei de 4 martie 2025. Balanțele pierd bani. Află ce se întâmplă...
CaTine
Publicat 03.03.2025
Larisa Iordache, imagini emoționante cu fetița ei și a lui Cristian Chiriță!...
spynews.ro
Publicat 03.03.2025
Înaintea dialogului încins de la Casa Albă, Zelenski îi dăduse lui Trump un...
GSP
Publicat 28.02.2025
Revoltă totală la Românii au Talent, după ce Andra a oferit Golden Buzz unui...
Click.ro
Publicat 03.03.2025
Jocuri PlayStation Plus din martie 2025. Ce titluri vor fi disponibile
Useit
Publicat 03.03.2025
Top 5 idei de afaceri pe care să le începi cu bani puțini
Money.ro
Publicat 03.03.2025
Guvernul a găsit arma împotriva TikTok: o ordonanță de urgență care prevede...
libertatea.ro
Publicat 03.03.2025
Halsey și-a surprins fanii cu un videoclip incendiar pentru piesa „Safeword”....
ZU
Publicat 03.03.2025
Pâine cu urzici și bicarbonat de sodiu. O pâine colorată și sănătoasă
Hello taste
Publicat 03.03.2025
Tinerii sunt mai plictisiți ca niciodată, iar specialiștii au descoperit motivul
Deparinti
Publicat 03.03.2025
Işıl Yücesoy din Dragoste și Ură – Ask Ve Mavi vorbește despre cancer....
Happy
Publicat 03.03.2025
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Alex Velea: „Au nenorocit-o psihic pe...
BZI
Publicat 27.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum poți trata o criză renală. La ce metode poți apela pentru a ameliora...
Medicool
Publicat 03.03.2025