Video Măsurile luate după ce un copil de 5 ani din Uricani a murit de meningită. La grădiniţă, şi-ar fi putut contamina colegii
Un copil de 5 ani din Uricani - Hunedoara a murit din cauza meningitei. Băieţelul fusese transferat la Timişoara, dar nu a supravieţuit. Toţi contacţii lui primesc acum tratament preventiv, în condiţiile în care copilul a fost chiar şi la grădiniţă.
Copilul de 5 ani a fost diagnosticat cu meningită meningococică, iar în 27 februarie a murit la Spitalul de copii "Louis Ţurcanu" din Timişoara, unde fusese transferat din judeţul Hunedoara în stare foarte gravă.
Copil mort de meningită
Frecventa o grădiniţă din Uricani şi a intrat în contact cu alţi copii, dar şi cu adulţi. Tocmai de aceea, cu toţii au primit un tratament preventiv pentru acest tip de meningită. Autorităţile locale din Uricani au luat măsuri pentru a preveni răspândirea bolii, s-a făcut o dezinfecţie completă a unităţii de învăţământ, ca să se limiteze riscul de contaminare.
Cazul a intrat şi în atenţia Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara. Instituţia spune că s-au luat şi din punctul său de vedere toate măsurile necesare pentru ca un astfel de incident să nu se mai repete. Până acum, judeţul Hunedoara nu s-a mai confruntat cu o astfel de situaţie.
Specialiştii recomandă atenţie la simptomele meningitei, boala se manifestă destul de sever, prin febră, frisoane, dureri musculare şi o stare de rău, iar medicii spun că singurul mod de a preveni boala este vaccinarea. Serul nu este în schema obligatorie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰