Antena LIVE

Curs valutar

Edi Iordănescu renunţă la "Generaţia de Suflet". Selecţionerul pleacă de la naţională după ce a dus echipa în optimile EURO 2024

Edward Iordănescu, al cărui contract expiră la finalul lunii iulie, nu va continua pe banca echipei naţionale a României, anunţă FRF.

De la 22.07.2024, 13:47
WhatsApp
Edward Iordănescu spune adio echipei naționale Profimedia

UPDATE. Edward Iordănescu a postat un mesaj în social media în care explică motivele pentru care a decis să nu rămână la cârma primei reprezentative de fotbal. Antrenorul de 46 de ani spune că este momentul să-şi îndeplinească datoria şi faţă de familia sa, care i-a fost alături în această perioadă. Iordănescu mai spune că a fost cea mai mare onoare pentru el să antreneze echipa României. Redăm integral mesajul lui Edward Iordănescu:

”Dragi suporteri români,

Am început cu încredere totală un drum ce părea imposibil pentru cei mai mulţi şi mi-am asumat cu toată inima această misiune în care am investit tot ce am avut mai bun ca om şi ca antrenor. Am construit o echipă performantă, demnă de tradiţia şi renumele României, şi sunt mândru că am avut şansa să pot lucra alături de fotbalişti cu un caracter extraordinar şi cu un potenţial deosebit.

Am trăit împreună momente pentru istorie, încărcate cu emoţii incredibile. Am fost fericit şi onorat că putem produce fericire pentru milioane de români. Sunt convins că prin sacrificiul acestor băieţi minunaţi am inspirat şi vom inspira generaţii, iar copiii noştri vor creşte având modele româneşti de urmat. 

Pe acelaşi subiect

Dar nu a fost mereu un drum al sărbătorii. Ci şi al sacrificiilor. Iar cele făcute de mine nu contează. Însă pentru cele făcute de familia mea sunt dator să îmi ţin acum promisiunea. Pentru că am promis că ne vom califica la EURO. Şi ne-am calificat. Câştigând o grupă, fără înfrângere. Am promis că mergem la EURO să ne batem cu toată fiinţa şi să facem românii mândri de această echipă. Aşa am făcut.

Mai mult decât atât, la turneul final din Germania, spiritul echipei naţionale a unit românii de pretutindeni şi a arătat încă o dată chipul adevărat al României, redobândind prin sacrificiu şi demnitate respectul întregii lumi.

Dar, în acelaşi timp, am promis familiei mele, în momentele grele prin care am trecut din acest parcurs, când ea a suferit şi m-a susţinut dincolo de toate, că îmi voi îndeplini şi datoria faţă de ea, după ce îmi voi face deplin datoria faţă de echipa naţională şi faţă de România.

Acum e momentul să îmi ţin cuvântul şi faţă de familia mea. Misiunea mea ca selecţioner al echipei naţionale s-a încheiat. Generaţia de Suflet a ajuns să îşi ştie singură drumul. L-am construit împreună, am adus principii şi valori care nu pot să dispară peste noapte, am consolidat împreună o disciplină a muncii, un spirit de luptă şi o mentalitate care vor rămâne. Sunt cele mai mari câştiguri, dincolo de performanţa sportivă!

Aceşti jucători au un potenţial fantastic, sunt sigur că şi-l vor împlini iar eu voi fi cel mai mândru să urmăresc acest parcurs. Din postura de suporter numărul unu al lor, prin orice provocări vor avea, aşa cum le-am fost alături prin orice provocări, până acum, ca antrenor. Ca să nu existe nicio speculaţie inutilă, voi fi la fel de realist şi transparent cum mă ştiţi:

1. Am primit multe oferte în toată această perioadă de timp, pe toată durata mandatului meu de selecţioner al României, dar, aşa cum v-am spus mereu: nu am negociat nici măcar o secundă cu cineva!

2. Am avut o relaţie perfectă cu echipa FRF, am fost sprijinit, ascultat, înţeles şi m-am bucurat de colaboratori excepţionali din toate zonele de activitate.

3. Îi mulţumesc preşedintelui Răzvan Burleanu pentru că am avut şansa unei colaborări totale cu un partener extraordinar, care prin înţelepciune şi dialog a susţinut munca mea. Aportul său şi al echipei FRF în obţinerea performanţelor a fost unul fundamental.

4. Nu am venit la echipa naţională pentru bani. Nu plec de la echipa naţională pentru bani.

5. Am ales drumul foarte greu în momentul poate cel mai greu. Iar acum trebuie să aleg drumul firesc după ce am încheiat împreună un parcurs fericit. Voi reveni cu detalii despre parcursul meu la momentul potrivit.

În prima mea declaraţie publică în calitate de selecţioner al României, în ianuarie 2022, vă mărturiseam că îmi doream din tot sufletul ca românii, atunci când pleacă de la stadion, să fie împăcaţi cu gândul că jucătorii naţionalei au dat totul.

Astăzi plec eu, împăcat cu gândul că m-am ţinut de cuvânt.

Cea mai mare onoare pentru mine a fost şi va rămâne faptul că am putut să antrenez naţionala ţării mele, să reprezint România şi românii.

Am antrenat poate cea mai iubită generaţie a echipei naţionale, una care şi-a câştigat prin muncă şi dăruire această dragoste. Iar cuvintele, dragi suporteri români, sunt prea puţine că să îmi exprim recunoştinţa faţă de dragostea voastră!

Hai, România! Oricând şi pentru totdeauna! Edward Iordănescu”, este mesajul lui Iordănescu, în vârstă de 46 de ani.

ȘTIREA INIȚIALĂ. Numit la începutul anului 2022, Edward Iordănescu a preluat conducerea echipei naţionale într-un moment important, aducând o viziune nouă şi o abordare modernă în pregătirea şi managementul echipei. În mandatul său, echipa naţională a înregistrat următoarele rezultate:

Palmaresul lui Edward Iordănescu la Echipa Naţională:

După o campanie în Liga Naţiunilor, în 2022, care a reprezentat o etapă de pregătire a preliminariilor pentru EURO 2024, FRF a decis continuarea colaborării, iar în campania de calificare pentru turneul final din Germania echipa naţională a încheiat pe primul loc, neînvinsă şi cu doar 5 goluri primite în cele 10 partide.

Performanţele au continuat la turneul final al EURO 2024

Performanţele au continuat şi la turneul final al EURO 2024, unde, sub conducerea lui Edward Iordănescu, România a câştigat grupa, depăşind Belgia, Slovacia şi Ucraina. Mai mult, în primul meci al turneului final, tricolorii au reuşit cea mai categorică victorie din istoria participărilor la turneele finale, mondiale şi europene, învingând Ucraina cu scorul de 3-0.

Ca urmare a discuţiilor avute, Federaţia Română de Fotbal anunţă că înţelege şi respectă decizia lui Edward Iordănescu de a face o pauză. ”În acelaşi timp, îi mulţumeşte acestuia pentru munca depusă, pentru dedicarea sa în această perioadă plină de provocări şi pentru rezultatele obţinute la Echipa Naţională şi îi urează mult succes în viitoarele sale proiecte, având convingerea că Edward Iordănescu va continua să aibă un impact pozitiv în fotbalul românesc şi în viitor”, anunţă frf.ro.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

edi iordanescu echipa nationala euro 2024
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024