Efectele devastatoare ale schimbărilor climatice. Ce înseamnă diferenţele de numai un grad sau două în câteva domenii cruciale pentru umanitate
Inundaţiile, seceta, creşterea temperaturilor la nivel global sunt doar câteva dintre efectele schimbărilor climatice din ultimii ani. Toate se reflectă în viaţa de zi cu zi şi toate ne afectează pe termen lung. Putem face ceva, cu toţii. Măsurile de salvare a mediului au fost decise, la nivel european, luna trecută şi vor fi tranşate de liderii Uniunii Europene prin Acordul de la Paris în luna noiembrie.
De Clara Mihociu la 18.07.2021, 20:57Vieţi pierdute, pagube materiale, incendii de proporţii, furtuni sau tornade apărute din senin, sunt doar câteva dintre efectele devastatoare ale schimbărilor climatice din ultimii ani. Consecinţe vizibile sunt, spre exemplu, recoltele incerte de la an la an care influenţează nu numai ceea ce consumăm, dar şi preţurile variabile pe care le vedem la raft.
Costel Diaconu, agricultor: ”Fiecare an are particularităţi noi, neîntâlnite. Pot fi ploi cu gheață, grindină și tot ce înseamnă spice vor deteriorate și boabele la fel”.
Ce efecte are creșterea constantă a temperaturii globale
Unul dintre cei mai mari activişti de mediu ai lumii, Leonardo diCaprio, a arătat într-o postare recentă pe o reţea socială, ce înseamnă diferenţele de numai un grad sau două în câteva domenii cruciale pentru umanitate. La o temperatură constantă mai mare cu 1,5 grade, vom avea secetă 2 luni într-un an. Doar 0,5 grade în plus dublează perioada de arşiţă. Iar 3 grade mai mult duc la 10 luni de secetă din 12.
- Proteste neobișnuite la summitul G7. În caiace, bărci de tot felul sau chiar pe plăci de surf, manifestanții au...
- Ploile au făcut prăpăd în Alba, mașini luate de viitură au fost văzute plutind pe râul Arieș
- Natura dezlănţuită a făcut prăpăd: Grindină de mărimea unui ou, case şi drumuri distruse, maşini luate pe...
Frecvența dezastrelor, supraviețuirea plantelor și animalelor, răspândirea bolilor, stabilitatea sistemului nostru climatic global și - în cele din urmă - posibilitatea umanității de a supraviețui pe această planetă depind de aceste câteva grade.
Şi totul se reflectă înclusiv în fenomene extreme din ultima vreme care au provocat dezastre de proporţii în Europa, inclusiv în vestul României.
Roxana Bojariu, climatolog: ”Există o legătură pentru că observăm în ultimii ani şi în ultimele decenii cum astfel de fenomene extreme sunt din ce în ce mai dese, au intensitate din ce în ce mai mare şi persistă foarte mult”
Planul climatic al Uniunii Europene
Luna trecută, toţi miniștrii UE au semnat un document care prevede o serie de măsuri pentru adaptarea la schimbările climatice. Este efortul Uniunii Europene de a îndeplini obiectivele Acordului de la Paris, semnat, iniţial în 2015.
Din acord fac parte şi Statele Unite ale Americii. Obiectivul principal este limitarea temperaturii medii la o creştere de maximum 1,5 grade.
Asta presupune reducerea cu cel puţin 55% a emisiilor de gaze cu efect de seră, producerea de energie verde, transportul prietenos cu mediu, şi reducerea emisiilor de dioxid de carbon. Următoarea întâlnire pentru tranşarea acestor obiective va avea loc în octombrie, în Scoţia.