Antena LIVE

Curs valutar

Video

El este tânărul găsit înecat într-un bazin din Timişoara. Avea 31 de ani şi era un obişnuit al competiţiilor de înot, atât în ţară, cât şi în străinătate

Un bazin de înot din Timişoara s-a umplut aseară de criminalişti, după ce un tânăr de 31 de ani a fost găsit înecat. Bărbatul, care era un obişnuit al competiţiilor de înot, atât în ţară, cât şi în străinătate, şi-ar fi pierdut cunoştinţa în apă, la finalul unui antrenament. 

De la 29.05.2024, 14:50
WhatsApp
Vezi și:

Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal pentru ucidere din culpă, dar, momentan, nu există suspiciuni de violenţă în acest caz.

Tânărul era un obişnuit al competiţiilor de înot 

Bărbatul de 31 de ani era un obişnuit al bazinului iar aseară, în jurul orei 19.00, venise ca să îşi facă antrenamentul. La mai puţin de o oră de când intrase în apă, a fost văzut plutind inconştient.

Imediat, un angajat l-a scos şi a început manevrele de resuscitare, care au continuat până la sosirea ambulanţei. Din păcate, însă, echipajul medical nu a mai putut decât constate decesul tânărului. Vorbim despre un bărbat cu o condiţie fizică de invidiat, un obişnuit al competiţiilor de înot, atât în ţară, cât şi în străinătate. 

Pe acelaşi subiect

Medicii de la IML vor face necropsia şi vor stabili exact ce i-a provocat decesul. 

Bazinul de înot, închis după tragedie

În urmă cu puţin timp, Primăria Timişoara a anunţat că astăzi bazinul este închis.

"Bazinul de înot din zona Dacia este închis astăzi, 29 mai 2024, în urma tragicului incident produs aseară, când un tânăr în vârstă de 31 ani și-a pierdut viața. Ne exprimăm întreaga compasiune și transmitem condoleanțe familiei și apropiaților săi. Tânărul era înscris în programul 'Mișcarea pentru sănătate', care se derulează conform orarului stabilit prin HCLMT nr. 631 din 23.12.2019. Din păcate, manevrele de resuscitare nu au dat rezultate, bărbatul fiind declarat decedat. Acesta a fost preluat de Institutul de Medicină Legală pentru stabilirea cauzei decesului, iar reprezentanții poliției au demarat cercetări. Nu deținem deocamdată alte informații. Primăria Timișoara colaborează cu instituțiile abilitate pentru a facilita derularea cercetărilor. Totodată, se va declanșa o verificare internă, pentru a se stabili dacă au fost respectate toate normele procedurale și de siguranță privind desfășurarea programului de sport", au transmis reprezentanţii instituţiei.

Iulia Pop

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc. ...

inecat timisoara bazin inot
Întrebarea zilei
Credeți că autoritățile responsabile de gestionarea deșeurilor ar trebui trase la răspundere pentru incidentele cu urși din zonele urbane?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025