Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tânăr de 31 de ani, găsit mort într-un bazin de înot din Timişoara. Ar fi făcut infarct la finalul unui antrenament

Tragedie, seara trecută, la un bazin din Timişoara, unde un tânăr a murit în timp ce înota. Bărbatul de 31 de ani ar fi făcut infarct la finalul antrenamentului şi nu a mai putut fi salvat.

de Redactia Observator

la 29.05.2024 , 12:27

Tânăr de 31 de ani, găsit mort într-un bazin de înot din Timişoara. Ar fi făcut infarct la finalul unui antrenament

Aseară, în jurul orei 19.00, era la finalul antrenamentului când ceilalți înotători care se aflau în bazin au observat că tânărului i s-a făcut rău.

Tânăr mort, într-un bazin din Timişoara

S-a dat alarma, iar un angajat l-a scos din apă inconştient şi a încercat să-l readucă la viaţă. 

Articolul continuă după reclamă

La faţa locului au ajuns rapid poliţiştii, dar şi echipajele medicale. Tânărului i s-au efectuat manevre de resuscitare, însă fără rezultat, fiind declarat decesul. "La data de 28 mai a.c., în jurul orei 19:51, polițiștii Secției 4 Urbane Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că o persoană ar fi fost găsită într-un bazin de înot din municipiu, inconștientă. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, stabilind faptul că cele sesizate se confirmă, fiind vorba despre un bărbat, în vârstă de 31 de ani. Echipajul medical prezent la fața locului au procedat la efectuarea manevrelor de resuscitare, dar fără rezultat, bărbatul fiind declarat decedat", au transmis reprezentanții IPJ Timiș.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările în vederea stabilirii întregii situații de fapt.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Tânăr de 31 de ani, găsit mort într-un bazin de înot din Timişoara. Ar fi făcut infarct la finalul unui antrenament