Electric Castle 2023. 50.000 de tineri au luat cu asalt domeniul Banffy. Au putut face plimbări cu balonul cu aer cald și au dansat pe genuri muzicale inedite
A fost încă o noapte electrizantă pentru 50.000 de tineri veniţi pe domeniul Banffy. Şi cum Electric Castle nu este doar despre muzică, festivalierii au putut face plimbări cu balonul cu aer cald sau au putut purta o conversaţie cu Dumnezeu. Festivalul de la Bonţida se încheie diseară.
De Alex Prunean la 23.07.2023, 20:24Castelul Banffy a vibrat noapte trecută pe toate genurile muzicale. Peste 50.000 de oameni hotărâţi au dansat sau au meditat!
Alex Prunean, reporter Observator: Pentru că reţeaua de telefonie sau net nu prea functionează pe o asemenea aglomeraţie, pentru cei care nu pot sta departe de tehnologie a fost pus un telefon fix. Numai că, la celalalt capăt al firului, se aude o singură voce, cea a lui Dumnezeu.
Castelul Banffy a vibrat noapte trecută pe toate genurile muzicale
Tânără: M-a întrebat dacă m-am distrat şi i-am zis că m-am distrat, ce am văzut, unde am fost.
- Electric Castle 2023. Distracţia a continuat în penultima zi de festival. Surpriza zilei pentru miile de tineri: o...
- Electric Castle 2023. Cătălin a cerut-o pe Antonia în locul unde s-au cunoscut acum 2 ani: "Ne-am întâlnit la...
- Electric Castle 2023. Iggy Pop, spectacol de senzaţie ca acum 30 de ani. Ploile torenţiale nu au oprit zecile de...
Pentru mulţi tineri Electric Castle a fost prilejul ideal pentru un zbor la înălţime.
Turiste străine: Ne simţim foarte bine şi suntem foarte bucuroase că am avut oportunitatea să zburăm cu balonul cu aer cald.
Şi cum e nevoie de energie pentru distracţie, chef Nicolai Tand a împărţit sendivşuri speciale.
Nicolai Tand: M-am gândit să fac un sendviş din pastramă de vită foarte gustoasă, marinată 24 de ore şi gătită la slow 4 ore. Lucruri simple, dar gustoase care merg foarte bine în acest festival, că oamenii se distrează, vor să mănânce gustos, săţios ca să poată să bea un pahar şi să se simtă bine.
În ultima seară de distracţie de la Bonţida pe scenă vor urca Viţa de Vie, alături de filarmonica de stat Transilvania, Subcarpaţi şi Morcheeba.