Antena LIVE

Curs valutar

Expert american despre metoda folosită de Gheorghe Dincă pentru a distruge cadavrele Alexandrei și Luizei

Un expert american, cu o activitate de aproximativ 50 de ani în cercetarea criminalistică privind incendierea și efectele exploziilor, a explicat că metoda folosită de Gheorghe Dincă, respectiv arderea unor cadavre într-un butoi metalic, este la fel de eficientă ca un crematoriu.

De la 07.09.2019, 13:47
WhatsApp
Galerie (2)
Expert american despre butoiul din curtea lui Gheorghe Dincă Observator / Netflix

Un expert american, cu o activitate de aproximativ 50 de ani în cercetarea criminalistică privind incendierea și efectele exploziilor, a explicat că metoda folosită de Gheorghe Dincă, respectiv arderea unor cadavre într-un butoi metalic, este la fel de eficientă ca un crematoriu.

Dr. John DeHaan, specialist în efectele focului și a exploziilor asupra cadavrelor umane, a explicat, în timpul unui interviu pentru serialul 'Making a Murderer', publicat de Netflix, că metoda arderii unui cadavru într-un butoi metalic este la fel ca arderea într-un crematoriu comercial.

'Au fost mai multe cazuri în Statele Unite ale Americii în care cadavrele au fost distruse într-un butoi metalic. Am fost chiar surprins să văd cât de eficientă este această metodă.

Din punct de vedere al energiei termice, metoda are același efect ca acela al unui crematoriu comercial', a declarat dr. DeHaan, în cadrul interviului.

Pe acelaşi subiect

Expertul american a explicat această metodă în cadrul serialului 'Making a Murderer' care face referire la cazul Teresa Halbach, o tânără de 25 de ani care a fost răpită, violată, ucisă și apoi incinerată.

Rămășițe calcinate găsite în curtea lui Gheorghe Dincă

Încă din prima zi în care anchetatorii au intrat în curtea lui Gheorghe Dincă din Caracal au descoperit rămășițe calcinate într-un butoi din curte.

După câteva zile, Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra și apoi i-a ars cadavrul într-un butoi din curte. Câteva zile mai târziu, specialiștii au arătat că rămășițele umane găsite în butoiul din curtea lui Dincă se potrivesc în proporție de 99,93% cu profilul ADN al Alexandrei Măceșanu.

Dincă a explicat că, după ce a ucis-o pe fata de 15 ani, i-a băgat cadavrul în butoi și apoi a făcut focul, pe care l-a întreținut cu diverse materiale combustibile, printre care vaselină și bitum.

De asemenea, Gheorghe Dincă a declarat că focul din butoi a ars timp de aproximativ 8 ore, timp în care trupul Alexandrei a fost distrus în totalitate.

Tot ce au mai găsit anchetatorii au fost câteva oase calcinate, precum și câțiva dinți din care a și fost extras profilul ADN.

Tot Gheorghe Dincă a fost cel care a recunoscut că a aplicat aceeași metodă și în cazul Luizei Mihaela Melencu, fata de 18 ani pe care a răpit-o în luna aprilie.

Rămășițe umane calcinate, despre Dincă spune că ar apaține Luizei, au fost găsite îngropate la marginea unei păduri de lângă Caracal.

Din nefericire, din cauza degradării accentuate a rămășițelor, experții nu au putut găsi un profil ADN.

Alin Tarnovschi
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Stațiunea ascunsă, de lângă Valea Prahovei, pe care prea puțini români o...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Cum vede diaspora anul electoral din Europa și alegerea lui Trump. „Extrema...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Grevă pornită de un robot. Cum a convins mașinăria alți 12 roboți să își...
Useit
Publicat 22.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
SUA au o nouă armă care ar putea zdrobi armata lui Putin, dar ar fi mai puțin...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024