Antena LIVE
Video

Explozie urmată de incendiu, la internatul liceului din Călan. Focul a fost stins de un pompier aflat întâmplător în zonă

O explozie urmată de incendiu a avut loc, duminică seară, la internatul Liceului din Călan, judeţul Hunedoara. Cinci persoane au fost evacuate, printre care proprietara imobilului care a suferit un atac de panică.

De la 25.04.2022, 08:33

O explozie urmată de un incendiu a avut loc, ieri, la internatul Liceului din Călan, judeţul Hunedoara. Cinci persoane au fost evacuate, iar o femeie în vârstă de 48 de ani a suferit un atac de panică.

”O explozie urmată de un incendiu a avut loc în această seară, în internatul liceului din Calan. Detaşamentul de Pompieri Hunedoara şi PL Bretea Română s-au mobilizat urgent cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autoscară pentru intervenţii la înălţime. De asemenea, la locul indicat au ajuns un echipaj SMURD şi un echipaj al SAJ”, a transmis ISU Hunedoara, duminică seară. 

Incendiul de la internatul Călan, stins de un pompier voluntar

Incendiul a fost stins de un pompier voluntar, care se afla întâmplător în zonă. Acesta a intervenit cu un stingător şi a reuşit să domolească flăcările. La sosirea forţelor de intervenţie, camera din cămin era inundată de fum, iar pompierii au reuşit să evacueze cele cinci persoane aflate în imobil. 

Pe acelaşi subiect

”Din fericire un voluntar ce îşi desfăşoară activitatea în cadrul Detaşamentului de Pompieri Hunedoara se afla în zonă în momentul producerii incidentului. Acesta a intervenit fără să stea pe gânduri, cu un stingător, reuşind să lichideze incendiul. La sosirea forţelor, camera era inundată cu fum, iar pompierii au evacuat 5 persoane din interiorul imobilului”, a precizat ISU Hunedoara.

Cauza exploziei urmate de incendiu

Explozia a fost cauzată de acumulările de gaze dintr-o cameră a internatului. 

Ți-a plăcut acest articol?

incendiu internat pompieri
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Vestea așteptată de toți pensionarii din România. Anunțul de ultimă oră...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Ce pensie va avea Klaus Iohannis
spotmedia.ro
Publicat 02.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Meghan Trainor a dezvăluit că ea și Daryl Sabara și-au reînnoit jurămintele....
ZU
Publicat 02.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Curiozitatea sexuală în funcție de vârstă: scurt ghid pentru părinți
Deparinti
Publicat 02.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Halit Ergenç și-a sărbătorit ziua de naștere. La 54 de ani, actorul a avut...
Happy
Publicat 02.05.2024
Ce este poliartrita reumatoidă. Metode de tratament împotriva acestei afecțiuni...
Medicool
Publicat 02.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024