Falsul chirurg Matteo Politi, acuzat de înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii
Falsul chirurg Matteo Politi a ieşit, azi-noapte, de la audieri, tot încătuşat. Judecătorii au decis să-l aresteze preventiv pentru 30 de zile. Iar acuzaţiile se înmulţesc. Pe lângă înşelăciune, există şi dovezi că a exercitat o profesie fără drept.
De Redactia Observator la 08.02.2019, 10:35Falsul chirurg Matteo Politi a ieşit, azi-noapte, de la audieri, tot încătuşat. Judecătorii au decis să-l aresteze preventiv pentru 30 de zile. Iar acuzaţiile se înmulţesc. Pe lângă înşelăciune, există şi dovezi că a exercitat o profesie fără drept. Între timp, au apărut şi mărturiile grave ale victimelor. Toate dovedesc cum italianul cu opt clase a desfigurat femei în mai multe clinici private din Capitală. Le-a pus viaţa în pericol în operaţii pe care le-a făcut orbeşte, fără să aibă dreptul de a folosi bisturiul.
Matteo Politi a fost audiat mai bine de zece ore. Aproape de miezul nopţii, judecătorii au decis. Falsul chirurg îşi va petrece o lună în spatele gratiilor.
Impostorul italian este acuzat de înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii. Înainte să fie prins într-un tren cu destinaţia Budapesta, a negat tot. Iar la primele audieri a declarat că nu avea de gând să fugă din ţară, ci mergea la o întâlnire de afaceri în Ungaria. Şi iubita lui Politi a ajuns la Parchet. Ea s-ar fi ocupat de promovarea serviciilor medicale oferite de parcagiul cu opt clase.
Matteo Politi, tratat ca un mare chirurg
- Ecaterina Andronescu, după recunoașterea diplomei lui Matteo Politi: Dacă cineva din minister a greşit, va fi...
- Falsul medic Matteo Politi a făcut închisoare în Marea Britanie. Documente exclusive arată că italianul a fost...
- Falsul medic italian a primit parafa de la Direcţia de Sănătate Publică din "milă"
Falsul chirurg realiza intervenţii ilegale şi îşi racola cliente în cinci mari clinici private din Bucureşti. Medici şi asistente ar fi obişnuit să îl prezinte drept un estetician de elită, cunoscut în lumea întreagă.
Una dintre victimele sale povesteşte că Politi ar fi consultat-o prima oară în februarie 2018, când nu avea nici măcar parafa Direcţiei de Sănătate Publică. Ar fi convins-o că are nevoie de o operaţie de rinoplastie. În urma intervenţiei, femeia a rămas mutilată.
Am fost plimbată în foarte multe clinici să îmi urmărească evoluţia de după operaţie, până la un moment dat când a spus că există o soluţie de remediere a nasului şi că trebuie să facă rost de acest remediu. Am rămas cu o gaură evident vizibilă pe cartilagiul vârfului nasului - victimă
Totuşi, incidentele din sala de operaţie, observate şi de echipa medicală, ar fi fost ţinute inexplicabil sub tăcere. Aceeaşi victimă povesteşte că la intervenţie ar fi participat şi Michelle de Chirico, un stomatolog din Bucureşti, prieten cu falsul medic. El l-ar fi învăţat pe italian diverse tehnici de înfrumuseţare.
Vorbea foarte bine de meseria lui şi se vedea că era pasionat, dar nu am intrat niciodată în subiectul ăsta pentru că eu fac stomatologie - Michelle di Chirico, medic stomatolog
O pacientă a unei alte clinici povesteşte că italianul ar fi intrat peste ea, în cabinet, în timpul unei intervenţii de augumentare a buzelor. Şi i-ar fi propus şi o operaţie la sâni.
Mi-a spus că acum sunt nişte metode noi, care se pot face cu intervenţii chirurgicale, fără să se întrerupă alăptatul. Mi-a spus preţul pentru o mărire de sâni ar fi undeva la 3.200 - 3.500 de euro - pacientă
Şi Avocatul Poporului s-a autosesizat în cazul fostului valet cu opt clase care a păcălit sistemul medical românesc.