Femeia din Botoșani care și-ar fi omorât viitorul soț neagă crima. Ce le-a spus polițiștilor, după ce și-au dat seama că bărbatul nu s-a sinucis
Crimă înainte de nuntă. O femeie din Botoşani şi-a ucis iubitul cu care urma să se căsătorească şi a încercat să îşi ascundă urmele. În faţa anchetatorilor, a inventat o cu totul altă poveste şi a spus că bărbatul şi-ar fi luat viaţa din cauza depresiei.
De Adrian Obreja la 30.10.2023, 18:13Cei are au observat prima dată ceva suspect în legătură cu rănile de pe corpul bărbatului sunt membri echipajului de pe ambulanță, care au sosit la fața locului. Aceștia le-au transmis polițiștilor ceea ce au observat ei, faptul că acele răni nu puteau fi făcute de către victimă, iar medicii legiști au tras concluziile finale în urma necropsiei. Era clar că bărbatul nu putea să-și facă acele răni de unul singur.
Femeia a mințit că și-a găsit viitorul soț mort, cu cuțitul în mână
În acel moment, dosaru de ucidere din culpă a fost schimbat în omor iar femeia a fost luată la audieri, procurorii au audiat-o câteva ore, iar aceasta nu a recunoscut nimic. Femeia a spus că a ieșit din casă pentru o anumită perioadă de timp iar când s-a întors la găsit pe bărbat la pământ, cu cuțitul în mână.
Într-un final, aceștia au decis să o rețină pentru 24 de ore după cre să o aresteze preventiv, sub acuzația de violență în familie și omor. Vecinii sunt cei care au spus că, în urmă cu câțiva ani, femeia și-a mai amenințat cu un cuțit și fostul iubit și a primit și recomandarea de a merge la o clinică de dezalcolizare pentru că avea probleme cu consumul de alcool. Fata minoră cu care locuiau cei doi, fiica bărbatului, va fi luată în grija fratelui acestuia.