Femeie din Târgu Mureş, atacată cu cuţitul de doi adolescenţi la ieşire dintr-un magazin. Şi-a dat seama că a fost rănită abia în faţa blocului
Clipe de spaimă pentru o femeie de 47 de ani din Târgu Mureş. La ieşirea dintr-un magazin, doi adolescenţi de 14 ani au atacat-o cu un cuţit pentru că a refuzat să le dea bani.
De Redactia Observator la 18.10.2023, 14:03Victima şi-a dat seama că are urme de sânge în zona şoldului abia când a ajuns în faţa blocului.
Din fericire, rana nu a fost gravă, spun medicii care i-au dat primul ajutor pentru că, spre norocul ei, femeia era îmbrăcată gros.
Cei doi agresori au fost reţinuţi şi cercetaţi apoi în libertate pentru loviri sau alte violenţe.