Filmul accidentului din Cluj: Nervos că a pierdut la cazino, Bogdan a gonit spre moarte cu 140 km/h. Impactul a fost devastator
Sfârşit dramatic pentru un tânăr de 25 de ani din Cluj. Nervos că a pierdut banii la cazino, s-a urcat la volan, a apăsat tare pedala de acceleraţie şi s-a oprit într-un stâlp, pe care l-a dărâmat. Impactul a fost atât de puternic, încât maşina s-a rupt în două, iar tânărul n-a avut nicio şansă. Accidentul a fost filmat, iar imaginile au puternic impact emoţional.
De Redactia Observator la 25.09.2022, 19:17Nenorocirea a fost surprinsă de o cameră de supraveghere. În imagini se vede maşina care circulă cu o viteză ameţitoare pe şosea. Fără niciun semn de frânare, iese de pe drum şi se opreşte într-un stâlp de pe trotuar. Impactul este teribil. Stâlpul spintecă maşina în două. Bucăţi din autoturism sunt aruncate zeci de metri în aer şi încep să ia foc. Un bărbat, care aştepta în staţia de autobuz, e martor la tragedie. Motorul în flăcări al maşinii ajunge foarte aproape de el.
Martor: I-a zburat motorul tot!
Este deznodământul tragic al unei seri petrecute într-o sală de jocuri de noroc. La volan era Bogdan. Un tânăr de 25 de ani din Cluj, absolvent al Facultăţii de Drept. "Băiatul a venit aici. A băgat ceva bani mulţi, a plecat nervos. Era şi fratele lui aici. Fratele a plecat după el", povestește un martor care l-a văzut pe tânăr.
Accidentul din Cluj. Nervos că a pierdut la cazino, Bogdan a apăsat prea tare pedala de accelerație
- Momentul accidentului din Cluj, în care Bogdan şi-a pierdut viaţa, surprins de camere. BMW-ul în care se afla...
- Cine este tânărul care a murit în accidentul din centrul Clujului. Cu doar 12 ore înainte de tragedie, Bogdan se...
- “I-a zburat motorul tot”. Un tânăr de 25 de ani a murit pe loc, după ce a intrat cu maşina într-un stâlp...
Nervos, s-a urcat la volan. N-a ajuns prea departe. Şi-a găsit sfârşitul între fiarele maşinii. Salvatorii n-au putut să-l ajute. Indicatorul de viteză s-ar fi oprit la 140 km/h. Din maşină n-a mai rămas nimic.
Cu doar câteva ore înainte de tragedie, Bogdan posta pe reţele de socializare o poză cu el într-un restaurant. Cu un pahar cu vin pe masă, vesel şi foarte relaxat. La faţa locului a ajuns şi tatăl vitreg al lui Bogdan. Bărbatul nu-şi explică noaptea de coşmar a tânărului.
Reporter: Ce credeţi că s-a întâmplat?
Tatăl vitreg al lui Bogdan: Viteză şi cred că a pierdut controlul maşinii. Maşini puternice... asta se întâmplă.
Experţii în conducere defensivă spun că astfel de nenorociri ar putea fi evitate, dacă legile ar fi mai aspre.
Titi Aur, expert în conducere defensivă: Se încadrează în clasicul teribilism. Un mers atât de dezordonat nu se încadrează în nicio normă. Să fie prinşi înainte de a face un accident grav, Să fie confiscată maşina, să facă ani mulţi de închisoare, să fie anulat permisul de conducere. Pentru a nu ajunge în această situaţie.
În trecut, Bogdam a fost arestat pentru trafic de droguri.