Filmul crimei din Cernavodă este înfiorător. După ce a omorât-o pe profesoară, bărbatul a rămas câteva ore cu victima, pe întuneric
Bărbatul suspectat că a omorât-o pe profesoara din Cernavodă a fost adus, astăzi, la sediul IPJ Constanța, pentru a fi introdus Centrul de arest preventiv. ”Îmi pare rău”, a spus el în fața jurnaliștilor.
De Veronica Micu la 09.04.2021, 15:13Filmul crimei produse marți, 6 aprilie, este teribil. Bărbatul le-a povestit anchetatorilor cum a omorât-o pe profesoară, după care a stat lângă cadavru o noapte întreagă. A părăsit apartamentul în dimineața zilei de 7 aprilie, în jurul orei 6.00.
Bărbatul a recunoscut fapta în fața anchetatorilor și spune că regretă. De altfel, după ce a comis crima, el a încercat să se sinucidă. A fost găsit de polițiști pe marginea drumului, în apropiere de comuna Deleni, după ce "ingerase otravă și antigel".
A vrut să creeze scenariul unui viol nereușit
Sadic Zafer, purtător de cuvânt Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa: "Se pare că suspectul a căutat-o pe victimă, sub pretextul că vrea să lase ceva în locuința dumneaei, întrucât a făcut pană la mașina cu care se deplasa. Victima îl cunoștea, pentru că îi montase, în urmă cu vreo jumătate de an, ușa la locuință. L-a primit și, când a intrat în holul apartamentului, în ideea de a o îndepărta de el, ca să poată să sustragă cheia apartamentului, să revină ulterior pentru a o jefui, pe timpul nopții, i-a cerut un pahar. S-a întors prea repede din bucătorie, apoi i-a spus că dorește un pix și hârtie, ca să completeze o declarație pe proprie răspundere, că s-a făcut târziu - era deja 7 - 8 seara - să nu îl oprească poliția. Apoi, când victima a plecat în sufragerie, a profitat de ocazie și a încercat să desfacă de pe inel cheia de la ușa apartamentului. Victima s-a întors mult prea repede și l-a surprins în această etapă. Când l-a văzut, l-a certat, iar el a reacționat și a luat hotărârea să îi astupe gura. avea o chingă, a strangulat-o, a culcat-o la podea și acolo a încercat să o lege de gât și de picioare. În această etapă de ceartă a celor doi, lupta victimei pentru a scăpa, s-a sfârșit cu decesul victimei. El nu a crezut că victima doar a leșinat și a pus-o pe pat. Ca să deruteze organele judiciare, a vrut să creeze un scenariu al unui viol nereușit. A dezbrăcat-o parțial pe victimă, a legat-o la mâini cu niște șoricei de plastic, apoi a rămas câteva ore în apartament, pe întuneric. Apoi i-a sustras din poșetă telefonul mobil, suma de 500 de lei, trei carduri bancare și cheile apartamentului și ale autoturismului victimei. A stat 7-8 în apartamentul victimei, abia dimineața a plecat de acolo, din Cernavodă către locuința sa din Medgidia. Se pare că s-a destăinuit fratelui, iar acesta când a aflat a mers la poliție.
- O profesoară din Cernavodă a fost ucisă. Reacţiile apropiaţilor: "Ajuta pe toată lumea"
- O profesoară din Medgidia, găsită moartă în casă, cu mâinile legate la spate și cu un căluș în gură. Cine...
- Profesoara din Cernavodă a fost ucisă de bărbatul care i-a montat termopane. Individul a încercat să se...
A regretat, este cooperant. El luase, de altfel, hotărârea ori să se predea, ori să se sinucidă. Când a fost găsit de poliție, deja ingerase otravă și antigel, în dorința lui de a se sinucide. Se poate spune că organele de poliție nu au făcut decât să îi salveze viața în momentul în care l-au găsit undeva pe marginea drumului, la Deleni. El este cercetat pentru omor calificat".
Profesoara a fost găsită moartă de sora ei
Potrivit unui comunicat al poliției, ancheta este în curs de desfășurare. „La data de 08.04.2021, IPJ Constanța a fost sesizat, prin SNUAU 112, de către o femeie despre faptul că sora sa, în vârstă de 52 de ani, a fost găsită decedată în locuință, fiind parțial dezbrăcată, având mâinile legate la spate și un căluș în gură. Ușa apartamentului în care a fost găsită femeia a fost deschisă de către lucrători ISU, aceasta fiind încuiată din exterior, iar yala acesteia fiind blocată cu o cheie ruptă”.
Și cei de la ISU au dat un comunicat despre operațiunea la care au luat parte. „În această dimineață (ieri n.r.), în jurul orei 09.00, prin apel unic pe 112 am fost solicitati sa intervenim pentru deblocarea unei uși în Cernavodă. La fata locului s-au deplasat colegii de la Detașamentul Cernavodă cu o autospeciala de stingere si o autospeciala de descarcerare, și de asemenea în sprijin o ambulanta SAJ. Sosiți la fata locului, pompierii au deblocat usa cu mijloacele din dotare și în casa a fost găsită o persoana de sex feminin, în vârstă de aproximativ 50 de ani, care a fost declarată decedată”.
Victima era profesoară de psihologie la un liceu din Medgidia. Colegii săi sunt în stare de şoc, mai ales că au vorbit cu ea recent, când i-au trimis urări pentru că sărbătorise Paştele Catolic.
- Articol realizat cu ajutorul informațiilor furnizate de reporterul Observator Andreea Filip -