Antena LIVE
Video

Filmul incendiului de la Spitalul Robănescu din Capitală. Copiii ţintuiţi la pat sau conectaţi la aparate, evacuaţi în timp record

Am fost la un pas de o noua tragedie din seria neagră a incendiilor teribile din spitale. 110 copii au fost evacuaţi din Centrul de Recuperare "Nicolae Robănescu" din Capitală după ce un transformator a explodat, iar două maşini din apropiere şi izolaţia clădirii au fost cuprinse de flăcări. Acum, se caută vinovaţii. Transformatorul care a sărit în aer era nou şi în garanţie. Acesta este sistemul în acest moment, a declarat premierul Ciolacu. 

De la 26.07.2023, 19:50

Flăcări până la cer, bubuituri şi o perdea groasă de fum. Sunt imagini care ne-au amintit de alte scenarii teribile cu spitale care ard. Peste 100 de copii şi părinţi internaţi în spitalul Nicolae Robănescu au privit cu groază cum focul se extinde. Mulţi dintre ei, ţintuiţi la pat sau conectaţi la aparate.

Bianca Iacob, reporter Observator: După ora 22:00 s-a dat alarma aici, la Spitalul Robănescu. Mai multe autospeciale ale pompierilor au ajuns la faţa locului să stingă incendiul.

Nenorocirea porneşte din curtea spitalului, unde transformatorul sare în aer

Martor: Am văzut când a explodat transformatorul. Am fugit, am crezut că pot să salvez pe cineva. Am văzut ciupercă, ca la orice explozie.

Pe acelaşi subiect

Două maşini, parcate lângă transformator, se aprind instant. 

Martor: În momentul in care am dat cu extinctorul, a mai bubuit o dată.

Pacienţii, cel mai mic de doar patru luni, sunt evacuaţi în grabă. Mulţi dintre ei au afecțiuni neuromotorii şi nu se pot deplasa singuri. Căraţi cu tărgile şi fotoliile rulante, bolnavii sunt trimişi la spitalul Marie Curie. E o mobilizare extraordinară. În câteva minute, în timp ce flăcările înghit izolaţia de pe faţada clădirii, copiii sunt salvaţi. 

Martor: Este fum aici! Trebuie să ieşim! Nu putem să mai rămânem! 

Zeci de pompieri și medici au reuşit să evite o tragedie

Andrada Mirea, director Spital Robănescu: Am fugit pe secţie, am anuntat că trebuie evacuaţi pacienţii, am participat la evacuarea pacienţilor de pe terapie intensivă.

Denis Stănescu, UPU Marie Curie: Copiii mari s-au speriat, dar au înţeles şi totul e ok.

Rudele şi prietenii celor internați ajung de urgență în faţa spitalului. 

Azi, în jurul prânzului, o parte dintre pacienţi au revenit în saloanele de la spitalul Robănescu.

Bianca Iacob, reporter Observator: Până la orele prânzului, 21 de copii au fost aduşi înapoi la centrul de recuperare Robănescu, după ce peste noapte au stat la Marie Curie. Acolo au rămas 54 de copii, care vor fi aduşi înapoi în momentul în care va fi conectat generatorul adzus de ISU.  

La spital au ajuns şi premierul Marcel Ciolacu, şi ministrul Sănătăţii

Marcel Ciolacu, premierul României: Acesta este sistemul în acest moment! Este foarte greu să prevezi că un transformator aflat în garanţie explodează. Se va investi masiv în sistemul de sănătate!

Spitalul a plătit pentru transformatorul care a explodat aproape jumătate de milion de lei. 

Liliana Pădure, fost manager Robănescu: În 2022, decembrie, s-a instalat. Avem foarte multă aparatură şi pentru asta a fost nevoie de transformator.

Cu o oră înainte de nenorocire, spitalul rămăsese fără curent electric și trecuse pe generatorul propriu.

Andrada Mirea, director Spital Robănescu: În momentul în care a pornit curentul a fost acea flamă cu flacără instantaneu.  A fost un apel din partea inginerului nostru de pe tehnic, a sunat la Enel și aceștia au confirmat că a picat o fază. Că sunt probleme pe străzi din cauza căldurii. Se încing cablurile, se încing transformatoarele.

Cei de la ENEL neagă

Cel mai probabil, spun experţiii în energie, incendiul ar fi putut porni de la o subdimensionare a capacităţii transformatorului. 

Transformatorul primeşte energie direct din reţeaua Enel. O prelucrează şi o trimite mai departe, către clădire, în funcţie de necesarul stabilit de un evaluator. 

Un transformator, atunci când este montat, este dimensionat în funcţie de câtă energie consumă toată aparatura din clădire, aflată în funcţiune, la volum maxim. În momentul în care se depăşeşte capacitatea la care este dimensionat transformatorului, toate instalaţiile colosului cedează şi explodează.

Dumitru Chisăliţa, expert energie: Un consum mare, fiind cod roşu, posibil să fi funcţionat sistemele de aer condiţionat puternic. Să fi tras multă energie, posibil şi o mentenanţă care n-a fost chiar la sânge făcută.  S-au încins foarte mult contactorii, cablurile, uleiul de răcire.

Consumul de energie a crescut pe fondul caniculei

Ieri, în Capitală, consumul a crescut cu 54% față de o zi cu valori termice obișnuite, spun cei de la ENEL. Recordul a fost în nordul Capitalei şi Berceni, zonă în care se află şi spitalul Robănescu. 

În 2021, în mai puţin de un an, 11 unităţi medicale au trecut prin foc, iar peste 20 de pacienţi au murit arşi de vii. În aproape toate cazurile, au fost defecţiuni ale instalaţiilor electrice sau aparatură suprasolicitată în contextul pandemiei.

Ți-a plăcut acest articol?

incendiu robanescu spital transformator copii
Întrebarea zilei
Vă gândiţi la o asigurare RCA în rate, din cauza scumpirilor?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Medicul Pompiliu Popescu, detalii despre infecția lui Florin Piersic: “Așa a...
Fanatik.ro
Publicat 09.05.2024
Castelul din România pentru care vin zeci de mii de turiști străini. I s-a dus...
Fanatik.ro
Publicat 09.05.2024
Războiul viitorului: U.S. Air Force își construiește o flotă de peste 1.000...
spotmedia.ro
Publicat 07.05.2024
PRIMELE IMAGINI | Florin Piersic a ajuns cu ambulanța la Spitalul „Foișor” /...
Gandul
Publicat 09.05.2024
Ziua în care Imperiul Austriac a anexat nord-vestul Moldovei, denumind zona...
Adevărul
Publicat 07.05.2024
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când...
A1
Publicat 08.05.2024
Horoscopul zilei de 10 mai 2024. Scorpionii au nevoie de odihnă. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.05.2024
Mihai Albu, diagnosticat cu cancer! Cunoscutul designer a fost operat în urmă cu...
spynews.ro
Publicat 09.05.2024
Valentin Ceaușescu, apariție rară la petrecerea Stelei » Cum arată acum fiul...
GSP
Publicat 08.05.2024
Amestecul minune, folosit de mii de ani, cu care trebuie să-ți uzi roșiile de 3...
Click.ro
Publicat 09.05.2024
Cel mai vândut telefon Android în prima parte a anului 2024. Ce model a dominat...
Useit
Publicat 09.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Ce a scris Florin Piersic junior în timp ce tatăl său este în spital. Mesajul...
Redacţia.ro
Publicat 09.05.2024
Judecătoarea, către mama Robertei, tânăra moartă la 2 Mai: „Ați fost la...
libertatea.ro
Publicat 09.05.2024
A$AP Rocky a fost fotografiat ținându-și fiul în brațe. Rapperul și...
ZU
Publicat 09.05.2024
Budincă de orez cu mere caramelizate. Desert cu gust de copilărie
Hello taste
Publicat 09.05.2024
Cum înveți copilul să se apere fără violență fizică
Deparinti
Publicat 09.05.2024
Ce fac autoritățile pentru a aduce tezaurul României acasă. Avocat:...
ziare.com
Publicat 07.05.2024
Alina Boz și Umut Evirgen rup tăcerea după ce s-a spus că divorțează după...
Happy
Publicat 09.05.2024
Câtă sare poți consuma pe zi și cum să reduci cantitatea
Medicool
Publicat 09.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024