Focul lui Sumedru, tradiţa de aproape 2000 de ani din noaptea de dinaintea Sf. Dumitru. Ce fac localnicii pentru a le merge bine în noul an
Astăzi este prăznuit Sfântul Dumitru Izvărâtorul de mir. Sărbătoarea este marcată de numeroase obiceiuri pe care românii le respectă de sute de ani. De exemplu, o tradiţie veche de aproape 2000 de ani, prinde viaţă în fiecare an, în noaptea de dinainte de sărbătoarea Sfântului Dumitru. Focul lui Sumedru marchează începutul anului pastoral şi este asociată cu sosirea iernii şi a frigului. În comunităţile rurale, localnicii au îmbrăcat straie de sărbătoare şi au intrat într-o atmosfera de poveste.
De Redactia Observator la 26.10.2023, 07:52Îmbrăcaţi în costume populare, ţinând în mâini coşuri cu bucate alese, dar şi făclii, zeci de copii însoţiţi de părinti, au pornit spre focul aprins în Bran, pe platoul Inima Reginei, pentru a duce mai departe tradiţia.
După ce au aprins crenguţe de brad, cei mici au dat startul dansurilor tradiţionale.
Andreea Jitea, coordonator ansamblu Zestrea Branului: În primul rând îi învăţăm dansuri tradiţionale, din zona noastră, îi obişnuim cu portul popular, ca să îl poată duce mai departe, cu dragă inima.
Cum sărbătoresc localnicii evenimentul
- Urări de Sf. Dumitru 2023. Mesaje şi felicitări pentru cei care îşi sărbătoresc onomastica pe 26 şi 27 octombrie
- "E ceva deosebit, se simte harul". Sute de preoți, în marea procesiune de Sf. Dumitru pe străzile Bucureștiului
- Tradiţii şi obiceiuri de Sf. Dumitru 2023. Ce este bine să faci pe 26 octombrie
- Pelerinajul Sf. Dimitrie cel Nou 2023. Circulaţia în centrul Capitalei, restricţionată timp de o oră. Ce rute...
În ajun de Sfântul Dumitru, în sate din Brașov, Argeș sau Dâmbovița, de exemplu, localnicii fac un foc mare, din uscăturile strânse din grădină, la curățenia de toamnă. Și vin la foc cu cadouri, care sunt împărțite celor prezenți. Pleacă apoi spre ulițele lor cu jar și cenușă, pe care le împrăştie pe terenurile agricole, cu credința că așa vor avea un nou an rodnic.
Tradiţiile au fost admirate şi de turişti.
Turist: Am vrut să îi arat copilului obiceiuri. Ăsta este primul şi cel mai important.
Tradiţii vechi, păstrate cu sfinţenie
O serie întregă de tradiţii este asociată cu acest eveniment.
Ovidiu Papuc, muzeograf: De exemplu încercau să îşi încheie toate socotelile, toate datoriile. Femeile plantau usturoiul până în acea sărbătoare, era o superstiţie că dacă plantează după Sânmedru nu le va mai merge bine în noul an.
Tradiţia mai spune şi că Focul lui Sumedru are darul de a alunga spiritele rele.