Video "E ceva deosebit, se simte harul". Sute de preoți, în marea procesiune de Sf. Dumitru pe străzile Bucureștiului
Sfântul Dumitrie, ocrotitorul Capitalei, e sărbătorit o săptămână întreagă la Bucureşti. Astăzi a avut loc marea procesiune Calea Sfinţilor, unde două alaiuri cu sute de preoţi au cărat pe braţe timp de o oră moaştele a cinci sfinţi, până în centrul Capitalei. Pelerinii veniţi din toată ţara pot cere alinare la rămăşiţele sfinte până duminică.
Procesiunea Calea Sfinţilor a început la ora 12:00. Două coloane cu două sute de preoţi s-au întâlnit în faţa Mitropoliei, unde au depus moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, ale Sfântului Ierarh Nectarie şi ale Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Sute de preoți, în marea procesiune de Sf. Dumitru pe străzile Bucureștiului
După slujba de cinstire, la care a participat şi Patriarhul Daniel, mii de pelerini s-au închinat la baldachinul sfinţilor. Tineri, familii cu copii şi oameni în vârstă au aşteptat şi trei ore la coadă ca să ceară alinare.
Femeie-reporter: Venim de câte ori putem și avem ocazia.
- Tradiţii şi obiceiuri de Sf. Dumitru 2023. Ce este bine să faci pe 26 octombrie
- Pelerinajul Sf. Dimitrie cel Nou 2023. Circulaţia în centrul Capitalei, restricţionată timp de o oră. Ce rute...
- "Pentru mine este o minune". Pelerinii au venit din toată ţara să se roage la moaştele Sfântului Dumitru. Cât...
-Spuneți-mi dacă ați simțit ceva deosebit când au trecut pe lângă dvs atâția preoți?
- Da, bineînțeles, este ceva minunat care cred că ar trebui să se întâmple mai des într-o țară ortodoxă. Este ceva unic, chiar unic!
Tânără: Pentru prima oară am venit. Să mă rog pentru familie, pentru sănătate, pentru putere de muncă.
Tânăr: Am venit cu mama, doar că e mai în față și am zis să vin și eu să văd cum e. E prima oară când vin și e foarte frumos.
Femeie: Chiar e ceva deosebit, adică se simte harul.
Iar credincioşii au fost cuprinşi de evlavie chiar din intersecţia de la Piaţa Unirii, lângă Dealul Mitropoliei. Anul acesta, sărbătoarea marchează şi o premieră. Credincioşii se pot închina şi la moaştele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, şi la moaştele Marelui Mucenic Dimitrie - aduse din Grecia.
Claudiu Crăciunică Reporter Observator: Sunt moaște cu o vechime de mai bine de două mii de ani și este un moment istoric. Astfel, organizatorii se așteaptă la cel puțin o sută de mii de pelerini aici la Baldachinul Sfinților.
Ştefan Zară, consilier în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor: La toţi sfinţii bisericii noastre venim să punem necazul nostru, să punem nevoia noastră spre mijlocirea sfinţilor înaintea lui Dumnezeu. Cerem ajutor în rugăciunea personală şi aceştia ne ocrotesc. Toţi sfinţii ne ajută dacă avem credinţă în Dumnezeu.
Pelerinii se mai pot ruga şi la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, adusă tot din Grecia. E primul an în care elevii din Capitală nu vor merge la cursuri pe 27 octombrie, când este prăznuit Sfântul Dimitrie cel Nou.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰