Focul lui Sumedru. Tradiția spune că localnicii se adună ca să alunge spiritele rele: ''Aşa ne-am pomenit din tată-n fiu''
Muzică bună, bucate atent alese, dar şi un foc înalt de 15 metri. Vorbim despre Focul lui Sumedru, o tradiţie veche de sute de ani şi păstrată cu sfinţenie de argeşenii din comuna Miorele. Oamenii s-au adunat şi au aprins zeci de crenguţe de brad. Totul, pentru a sărbători recolta din acest an, dar şi pentru a alunga spiritele rele.
De Redactia Observator la 26.10.2022, 07:52Focul lui Sumedru se aprinde numai toamna, înainte de Sfântul Dimitrie. Este o tradiţie care marchează bucuria recoltei.
''Ţinem tradiţia, că aşa ne-am pomenit din tată în fiu, cum ar veni.''
Tradiţii de Focul lui Sumedru
Îmbrăcaţi cu haine groase şi cu făclii în mână, argeşenii din comuna Miorele s-au adunat pe cel mai mare deal din zonă şi au aprins crenguţe de brad, pe care stau grămezi de nuieluşe. Totul, în prezenţa celor mici, fascinaţi de acest obicei.
- Noapte albă de rugăciune pe Dealul Patriarhiei, la moaştele Sfântului Dimitrie: ''Toate cele bune să le...
- "L-a vindecat pe unchiul meu şi mi-a dăruit un loc de muncă bun". Mii de pelerini au venit la Bucureşti pentru a...
- Pelerinaj Sfântul Dumitru 2022. Pentru ce se roagă românii, ca niciodată, la moaştele Sf. Dimitrie cel Nou
Focul impresionant le-a adus localnicilor pofta de dans.
''Eu am venit cu copiii de la Constanţa. Pentru ei da, este prima dată. Dar eu am venit de mic, în fiecare an.''
Evenimentul s-a reluat după doi ani de pauză, din cauza pandemiei.
Norris Măgeanu, organizator: Important este că oamenii nu au uitat de Focul lui Sumetru, că această tradiţie merge mai departe.
Dacă cei mici s-au încălzit la foc, cei mari s-au încins pe muzica tarafului condus de Ovidiu Lipan Țăndărică. De la eveniment nu au lipsit bucatele tradiţionale. Tradiția spune că Focul lui Sumedru se aprinde ca să alunge spiritele rele. Dar şi că cei care sar peste foc vor fi sănătoşi tot anul.