Antena LIVE

Curs valutar

Fugarii condamnaţi vor plăti costul repatrierii. Proiectul, trimis în Parlament pentru a fi aprobat în procedură de urgență

Un proiect iniţiat de Ministerul Justiţiei, care prevede că persoanele condamnate la închisoare, care au fugit din ţară, a fost adoptat joi în şedinţa de Guvern şi trimis în Parlament pentru a fi aprobat în procedură de urgenţă, scrie Agerpres.

De la 21.03.2024, 15:20
WhatsApp
Fugarii condmnaţi vor plăti costul repatrierii. Proiectul, aprobat în ședința de Guvern Shutterstock

"Este vorba de un proiect de lege adoptat de Guvern în procedură de urgenţă, care presupune un lucru de bun-simţ şi absolut normal într-un stat de drept: dacă ai fugit din ţară şi ai avut bani să eviţi executarea pedepsei în penitenciarele româneşti, atunci când eşti adus de statul român înapoi în sistemul penitenciar, prin punerea în aplicare a mandatului de extrădare, vei scoate bani din buzunar. Se referă strict la persoanele urmărite internaţional şi această iniţiativă îmbunătăţeşte cadrul legislativ existent în domeniul cooperării judiciare internaţionale", a declarat ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, după şedinţa de Guvern.

Ea a explicat că sunt două situaţii pe care le prevede legea, respectiv când fugarul se sustrage de la urmărirea penală sau judecată şi a doua situaţie - când fugarul se sustrage de la executarea pedepsei, având o condamnare definitivă în instanţă. În primul caz, când fugarul se sustrage de la urmărirea penală sau judecată, cheltuielile care revin statului român vor fi avute în vedere la stabilirea cheltuielilor judiciare de către instanţa de executare, conform prevederilor Codului de procedură penală. "Practic, aceste cheltuieli din cauza respectivă devin cheltuieli de judecată şi se suportă de inculpat prin hotărârea definitivă de condamnare".

Al doilea caz este cel în care fugarul, care are o condamnare definitivă, se sustrage de la executarea pedepsei şi a fugit din ţară. "În această situaţie, cheltuielile cu aducerea fugarului condamnat definitiv vor fi recuperate printr-o acţiune separată în instanţă civilă, iar titularul acţiunii va fi ministerul care a formulat cheltuielile. Vreau să vă dau cu titlul de exemplu tipurile de cheltuieli care vor fi suportate de fugar în această ipoteză: costul biletelor de avion, cazarea escortei şi cheltuieli de transport, cazarea la sediul autorităţii judiciare străine, cheltuieli generate de aeroport", a mai spus Gorghiu.

Proiectul, aprobat în ședința de Guvern

Pe acelaşi subiect

"Venim azi şi cu noi prevederi capabile să descurajeze fenomenul condamnaţilor care părăsesc ţara înaintea sentinţei finale. Vedem deja că, în ultima vreme, doamna ministru s-a ocupat şi tot mai mulţi fugari celebri au fost aduşi înapoi în România, primind acum şi un sport de pedeapsă. Prin proiectul dezbătut astăzi vrem să-i punem să plătească în plus, cum e firesc, adică să suporte ei costurile operaţiunilor derulate de stat pentru a-i găsi şi aduce în ţară", a afirmat Ciolacu, în debutul şedinţei Executivului.

În luna ianuarie, ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat un proiect care prevede că fugarul va suporta costurile aducerii sale în ţară.

"Din momentul în care legea va fi adoptată, fugarul va suporta costurile aducerii sale în ţară. Strategia pe care am avut-o în vedere este aceea ca, în anul 2024, statul român să meargă mai mult pe prevenţie, să găsească acele pârghii legislative astfel încât fenomenul fugarilor să fie diminuat şi sperăm ca într-o bună să fie şi blocat. (...) Putem să vorbim de cazuri de fugari în care costurile pentru aducerea lor în ţară sunt relativ mici, dar putem să vorbim şi de cazuri de fugari aduşi de la capătul lumii, care să implice costuri foarte, foarte mari. Acest fenomen al fugarilor a fost în creştere de la an la an. Anul 2023 este primul an când putem constata o scădere", declara atunci Gorghiu.

Ea preciza că, în anul 2020, conform datelor oficiale, a fost dispusă urmărirea internaţională pentru 1.260 de persoane, în 2021 pentru 1.420, în 2022 pentru 1.574, iar anul trecut pentru 1.530. Potrivit Alinei Gorghiu, costul pe fugar variază între câteva mii şi 25.000 euro.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

inchisoare romania guvern repatriere
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024