Gabriela Rîpan, condusă pe ultimul drum de sute de oameni. Fata a fost înmormântată într-un sicriu alb (Video)
Gabriela Rîpan, tânăra de 20 de ani care a murit în noaptea de duminică spre luni, într-un groaznic accident la Cluj Napoca, a fost înmormântată, astăzi, la Suceava.
De Redactia Observator la 26.01.2019, 16:03Gabriela Rîpan, tânăra de 20 de ani care a murit în noaptea de duminică spre luni, într-un groaznic accident la Cluj Napoca, a fost înmormântată, astăzi, la Suceava.
Frumoasa studentă a fost condusă pe ultimul drum de sute de oameni.
O zi extrem de grea pentru cei care au cunoscut-o pe fiica familiei Rîpan, care acum au trebuit să-și ia rămas bun de la „îngerul" care le-a fost alaturi timp de 20 de ani.
- Cum justifică UPU Cluj rezultatul analizelor lui Tudor Ștefan, şoferul care a produs accidentul în care a murit...
- Șoferul care a provocat accidentul de la Cluj în care a murit Gabriela, studenta de 20 de ani din Suceava, nu era...
- Imagini de la accidentul în care a murit Gabi Rîpan, filmate în primele minute după tragedie. "Vă rog, ajutor!...
Trupul neînsuflețit al fetei a fost depus la capela mortuară de la Biserica „Sfânta Vineri” din municipiul Suceava, slujba de înmormântare fiind oficiata de 10 preoţi.
Gabriela Rîpan a fost înmormântată în sicriul alb, la cimitirul Parohiei “Sf. Vineri”.
Gabi Rîpan a murit în maşina făcută cadou de părinţi
Gabriela Rîpan, fiica unui cunoscut om de afaceri sucevean, și-a pierdut viața, în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 3.00, într-un cumplit accident în apropiere de Cluj Napoca.
Conform poliției clujene, la volanul mașinii în care era Gabriela Rîpan, un Mercedes primit cadou de fată la majorat de la părinţi, se afla Tudor Ştefan Cârjă, un tânăr de 19 ani din Florești.
Băiatul conducea dinspre Gilău spre Cluj-Napoca când, la un moment dat, a încercat să depăşească un alt autoturism. Din cauza vitezei puternice şi a carosabilului acoperit cu mâzgă, maşina a derapat şi s-a izbit puternic de un stâlp metalic.
În urma impactului, Mercedesul s-a rupt în două, tânărul de la volan a fost rănit grav, fiind aruncat în curtea unui târg din apropiere, iar Gabriela Rîpan a rămas încarcerată în maşină. Imaginile de după impact sunt teribile.
Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic pentru fiica lui Vasile Rîpan. Fata a murit în drum spre spital.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și