Georgiana, fata de 13 ani dată dispărută după ce a fugit de acasă, găsită în casa iubitei sale
Georgiana Cosmina S., fata de 13 ani din Năvodari dată dispărută de părinți după ce a fugit de acasă, sâmbătă seară, a fost găsită. Conform unor surse, copila era la casa iubitei sale.
De Redactia Observator la 09.01.2023, 14:15"Minora a fost identificată. Nu a fost victima vreunei infracțiuni", a informat, astăzi, IPJ Constanța.
Reamintim că Georgiana a pus autoritățile pe jar după ce a plecat sâmbătă seară de acasă, din Năvodari, și nu s-a mai întors. Îngrijorați, părinții au alertat polițiștii, care au cerut ajutorul cetăţenilor pentru a-i da de urmă copilei.
"Astăzi, în jurul orei 00.30 (ieri n.r.), polițiști din cadrul Poliției orașului Năvodari au fost sesizați cu privire la plecarea voluntară a lui S. COSMINA GEORGIANA, de 13 ani, din orașul Năvodari. Părinții au sesizat plecarea minorei când au revenit la domiciliu, arătând faptul că aceasta ar fi părăsit locuința în intervalul orar 19.00-24.00. De la momentul plecării s-au desfășurat activități specifice de căutare, iar investigațiile se desfășoară și la această oră (se vizionează camere de supraveghere, se fac audieri și căutări în toate zonele de interes).
La fața locului s-au deplasat și polițiști ai Serviciului Investigații Criminale. Menționăm faptul că, inițial, nu a existat acord de mediatizare al cazului, din partea familiei. Consimțământul pentru mediatizare a fost dat astăzi, în jurul orei 16.00. La data plecării, minora purta pantaloni din catifea de culoare maro, tricou de culoare albă și geacă de culoare argintie. Aceasta are 1,40 m înălțime, constituție atletică, ochi căprui, păr șaten, față ovală. Cetățenii care pot furniza informații referitoare la această persoană sunt rugați să apeleze numărul unic pentru apeluri de urgență 112 sau Dispeceratul I.P.J. Constanța, tel. 0241.611364", a transmis, ieri, IPJ Constanța.
- "Băiatul cu care a fost mi-a zis că a încercat să-l tragă, dar s-a panicat". Tânărul dispărut în apele...
- Ana a dispărut fără urmă, după ce s-ar fi urcat într-un taxi spre aeroport. Soțul ei, arestat după ce ar fi...
- "Cei doi l-au lăsat în urmă şi s-a înecat". Un tânăr a dispărut în Lacul Colibiţa, după ce a ieșit, cu...
Minora dispărută în Năvodari, găsită în casa iubitei
A fost emis inclusiv un mesaj RO-Alert, duminică seara, în urma dispariției copilei. Oamenii legii au căutat-o neîncetat și au găsit-o, astăzi. "Minora a fost identificată. Nu a fost victima vreunei infracțiuni", au asigurat polițiștii.
Conform unor surse, fata de 13 ani ar fi fost găsită de polițiști în casa iubitei sale. Se pare că minora s-ar fi certat cu mama ei, după ce femeia a aflat de relația fiicei ei, iar aceasta din urmă ar fi decis să fugă de acasă.
- Articol realizat cu ajutorul informațiilor obținute de reporterul Observator Andreea Filip -