Haos în nordul Capitalei, după ce bariera de pe şoseaua Petricani s-a defectat. Sătuli să aștepte, călătorii din autobuze au luat-o la pas: "Bătaie de joc"
Haos a fost aseară şi în nordul Capitalei. Celebra barieră de pe şoseaua Petricani s-a defectat din nou, iar şoferii au fost nevoiţi să trecă un nou test al răbdării. Şi dacă acest lucru nu era de ajuns, de azi-noapte, CFR a început lucrările de modernizare a trecerii la nivel cu calea ferată. Astfel, circulaţia auto în zonă va fi oprită zilele acestea.
De Redactia Observator la 28.06.2023, 07:44A fost haos seara trecută în nordul Capitalei. Puţin după ora 21, celebra barieră de pe Şoseaua Petricani a paralizat, din nou, tot traficul. S-a stricat chiar înainte de începerea lucrărilor de modernizare.
Șofer: Bătaie de joc. E mai mult decât periculos pentru că dacă în momentul acela trece vreo maşină si bariera se lasă, vă daţi seama ce se poate întâmpla.
A fost haos seara trecută în nordul Capitalei.
În trafic au fost blocate şi mai multe autobuze care leagă Pipera de Bucureşti. Călătorii au preferat să meargă mai bine pe jos, decât să aştepte în zadar.
- Trecerea la nivel cu calea ferată de la Petricani se închide până pe 1 iulie. Rute ocolitoare pentru șoferi
- Un tată şi fiul lui de 10 ani, spulberaţi de o maşină, la câţiva paşi de o trecere de pietoni, în Buzău....
- Şase tone de droguri, mai ales cocaină şi haşiş, încărcate în dube şi incinerate de poliţia portugheză
După ce bariera a fost reparată, au început lucrările de modernizare a căii ferate. Circulaţia pe şoseaua Petricani a fost din nou blocată, iar şoferii au fost redirecţionaţi pe o rută ocolioare.
Emanuel Covariuc, reprezentant CFR: Lucrările constau în ciuruirea prismei de piatră spartă, înlocuirea şinei de la trecerea de nivel sudură, şi toate lucrările astea au ca scop ridicarea vitezei, de la 70 de km la ora la 160. E singura zonă care a rămas, celelalte zone au fost modernizate în luna aprilie, martie e ultima de pe tronsonul ăsta, Bucureşti - Constanţa.