Antena LIVE

Curs valutar

Video

"I-a tăiat un TIR drumul, s-a speriat, a tras tare de volan". Trei copile de 11, 13 și 14 ani, spulberate de un șofer beat, pe o șosea din Bistrița

Trei eleve au ajuns, ieri, la spital după ce un șofer băut, de 47 de ani, le-a lovit în plin în timp ce circulau pe marginea unui drum județean din Bistrița-Năsăud. Bărbatul se afla la volanul unei camionete, iar aburii alcoolului l-au făcut să piardă controlul volanului. După impact, mașina a ajuns pe contrasens, cu roțile în sus. Atenţie, urmează detalii care vă pot afecta emoțional!

De la 27.10.2023, 09:20
WhatsApp
Vezi și:

Cele trei fete, care și-au văzut moartea cu ochii, se întorceau de la școală când au fost lovite de mașina condusă de șoferul ameţit. 

Bărbat: I-a tăiat un TIR drumul, curba, s-a speriat, a tras tare de volan şi l-o luat spatele, s-a răsturnat şi din păcate erau vreo tre fete pe aici pe drum. Erau speriate. 

Paramedicii și cei de la ambulanță au reușit să stabilizeze victimele și apoi le-au transportat la spital pentru investigaţii amănunţite.

Marius Rus, purtător de cuvânt ISU Bistrița-Năsăud: Trei minori prezentau mărci traumatice vizibile, policontuzionaţi, respectiv unul dintre aceştia prezenta o fractură deschisă la nivelul unui membru inferior. Cele trei fete cu vârste cuprinse între 14 şi 15 ani au fost stabilizate de către un echipaj de prim ajutor SMURD şi un echipaj SAJ. 

Pe acelaşi subiect

Fetele de 11, 13 și 14 ani sunt în stare stabilă

Șoferul lucra pentru o firmă și tocmai de aceea nimeni nu își explică de ce s-a urcat băut la volan.

Crina Sîrb, purtător de cuvânt IPJ Bistrița-Năsăud: Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicat fiind 0,65 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la spital unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea determinării cu exactitate a alcoolemiei. 

Camelia Strungari, purtător de cuvânt Spitalul Județean Bistrița: Cele trei minore în vârstă de 11, 13, respectiv 14 ani, politraumatizate în urma accidentului rutier din localitatea Galaţii Bistriţei şi care au fost aduse la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Bistriţa sunt în stare stabilă, conştiente, cooperante şi în acest moment beneficiază de tratament de specialitate. 

Polițiștii continuă investigațiile pentru a afla cu exactitate condițiile în care s-a produs accidentul. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

accident fete spulberate bistrita sofer beat
Întrebarea zilei
Sunteţi de acord cu interzicerea completă a telefoanelor mobile la şcoală?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025