Antena LIVE

Curs valutar

Video

Incendiu puternic lângă Bucureşti. Oamenii din Bragadiru, panicaţi de scene: "Nu am văzut aşa ceva în viaţa mea"

300 de hectare au fost mistuite de flăcări lângă Bucureşti, între Bragadiru şi Măgurele. Incendiul ameninţa casele oamenilor din zonă, iar un bărbat a avut nevoie de intervenţia medicilor după un atac de panică. Ciuperca uriaşă de fum a fost vizibilă chiar şi de la 13 kilometri distanţă, iar autorităţile au dat mesaje RO-Alert ca oamenii să-şi ţină geamurile închise. Traficul pe şoseaua de centură a fost şi el perturbat. Imagini de la incendiul de proporţii au ajuns la noi şi de pe Fii Observator. 

De la 18.07.2023, 21:07
WhatsApp
Vezi și:

Flăcările au înghiţit rapid câmpul dintre localităţile Bragadiru şi Măgurele. O ciupercă imensă de fum a acoperit cerul. Înspăimântaţi, oamenii sperau ca pompierii să oprească pârjolul, iar focul să nu ajungă şi la casele lor.

"Vin maşinile. Ia! Fă-le semn! Fă-le semn! Aici! Aici!"

"Bă, eu nu am văzut aşa ceva în viaţa mea! Băi, omule, ăsta vine toate aia încoace. Nu e bine."

Peste 60 de pompieri cu 10 autospeciale s-au chinuit ore bune să localizeze incendiul

Cosmina Balint, reporter Observator: Flăcările puternice au cuprins 300 de hectare de vegetaţie uscată şi au ajuns aproape de casele oamenilor. După mai bine de două ore şi jumătate de la izbucnirea incendiului, în urma lui a mai rămas doar pământul cenuşiu.

Ana Covasniuc, ISUBIF: Accesul a fost dificil, dar colegii mei au reuşit să ajungă la timp şi să ţină sub control situaţia. Alimentarea cu apă s-a făcut la agenţi economici din zonă.

Oamenii din zonă au primit şi mesaje Ro-Alert pentru a închide ferestrele şi a evita deplasarea cu maşinile în zonă. Fumul gros a acoperit o bună parte din şoseaua de centură. Poliţiştii au oprit traficul, iar circulaţia a fost deviată prin Măgurele.

Andrei Rudolf Corlan, comisar general al Gărzii Naţionale de Mediu: Din cele şase staţii care operează în proximitatea incendiului, tragem concluzia că până la acest moment nu s-au înregistrat depăşiri ale pragurilor limite nici la dioxidul de azot şi nici la pulberii în suspensie.

După stingerea focarului, pompierii au rămas pentru a supraveghea zona ca focul să nu se reaprindă. Momentan nu se ştie de la ce a pornit incendiul.

Cosmina Balint

Curioasă fiind de fel și cu multe întrebări la care îmi doresc să aflu răspunsurile, munca de reporter mi-a adus satisfacție încă din prima zi. ...

incendiu magurele bragadiru
Întrebarea zilei
Impozit de 70% pe transferurile între rude, dacă banii nu sunt justificaţi. Sunteţi de acord?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Localitatea de lângă București în care oamenii se mută pe capete. Arată ca...
Fanatik.ro
Publicat 09.03.2025
Iluzie optică virală | Doar un geniu poate găsi polițistul ascuns în această...
Gandul
Publicat 09.03.2025
Justin Trudeau, în lacrimi după o discuție aprinsă și plină de injurii cu Trump
Adevărul
Publicat 08.03.2025
Jurații Chefi la cuțite vorbesc cu emoție despre sărbătoritele zilei de 8...
A1
Publicat 07.03.2025
Horoscopul zilei de 10 martie 2025. Taurii lasă trecutul în spate. Află ce se...
CaTine
Publicat 09.03.2025
BREAKING NEWS / A murit celebrul astrolog Minerva! Gabriela Dima s-a stins din...
spynews.ro
Publicat 07.03.2025
Accident teribil în Germania: jucătorului român i-a fost amputat piciorul »...
GSP
Publicat 06.03.2025
Care sunt cele cinci țări din lume care nu pot fi cucerite? Geografia se află...
Click.ro
Publicat 08.03.2025
Cel mai bogat oraș din lume. Aici locuiesc 350.000 de milionari și 60 de miliardari
Useit
Publicat 08.03.2025
Concertele și spectacolele lunii martie! Ce mari artiști putem vedea
Money.ro
Publicat 06.03.2025
„Sute de ucraineni morți” și un avantaj clar pentru armata rusă, după ce...
libertatea.ro
Publicat 09.03.2025
Fanii Selenei Gomez au constatat că vocea ei a devenit mai monotonă și lipsită...
ZU
Publicat 09.03.2025
Mini tarte cu pastă de ciuperci și șuncă. Un aperitiv savuros
Hello taste
Publicat 08.03.2025
Supă cremă de morcovi și cartof dulce. Delicioasă și ușor de digerat
Deparinti
Publicat 09.03.2025
Hande Erçel a îmbrăcat o ținută demnă de podium. Vedeta s-a aflat printre...
Happy
Publicat 07.03.2025
Ramona Bădescu a vorbit despre planurile de nuntă! „Am pus totul la cale!”
BZI
Publicat 07.03.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cât de eficiente sunt cremele cu colagen. Ce spune medicul dermatolog despre...
Medicool
Publicat 09.03.2025