Incendiu puternic pe centura Capitalei: un depozit de materiale reciclabile a ars ca o torţă. Indicele de poluare, monitorizat în timp real
Au fost clipe de panică în această dimineaţă lângă Bucureşti. Un depozit de materiale reciclabile a ars ca o torţă. Şapte angajaţi erau înăuntru când a izbucnit incendiul. De teamă ca aerul să nu fie otrăvit, autorităţile au emis un mesaj RoAlert. Imediat, au venit şi comisarii Gărzii de Mediu pentru a monitoriza calitatea aerului din zonă.
De Redactia Observator la 05.12.2021, 14:54Alarma s-a dat în această dimineaţă, în jurul orei şase. Flăcări uriaşe au cuprins curtea unui centru de reciclare de lângă centura Capitalei. Imediat, şi halele au fost cuprinse de vălvătaie. Pompierii au venit de urgenţă la faţa locului. Depozitele erau pline de produse electrocasnice, în special frigidere. Şapte angajaţi erau în acel moment în hală. Salvatorii i-au evacuat de urgenţă. "În curtea interioară sunt stive cu materiale elctrocasnice. Sunt stive de 5-6 metri înălţime. Sunt 20 de autospeciale care intervin in acest moment la faţa locului", a declarat Daniel Vasile, ISU Bucureşti-Ilfov.
UPDATE: Garda de Mediu face măsurători după incendiu
Flăcările au mistuit materialele din curte, iar un nor negru, dens şi înecăcios s-a ridicat deasupra depozitului. Mai bine de patru ore s-au luptat pompierii cu vâlvătaia. Misiunea a fost dificilă, mai ales că în zonă nu erau surse de alimentare cu apă. Au trecut aproape 4 ore de când a izbucnit incendiul, degajările de fum sunt foarte mari, iar aerul in această zonă este aproape irespirabil. Pentru că exista pericolul ca fumul să fie toxic, comisarii Gărzii de Mediu au venit să facă măsurători. "Autolaboratorul a fost instalat şi monitorizează în timp real indicele de poluare", spune Brânduşa Orăşanu, comisar Garda de Mediu Ilfov.
Autorităţile au emis şi un mesaj RoAlert, iar localnicii au fost sfătuiţi să nu se deplaseze în zona incendiului. "Dormeam, ne-am speriat, nu ştiam ce se întâmplă", povesteşte o femeie. "Se vedea fum, sirene multe".
- Trei fermieri din Timiș, snopiți în bătaie de hoții de fier vechi, după ce i-au prins în flagrant. Unul dintre...
- Pericol de incendiu la o şcoală din Gura Humorului: parchetul s-a aprins de la jarul din sobă. Instalaţia fusese...
- Gustul răzbunării: Şapte maşini au fost distruse de un adolescent din Bucureşti, după ce un vecin i-a înjurat...
Autorităţile trebuie să stabilească acum de la ce a pornit incendiul. Societatea avea autorizaţie pentru colectarea deşeurilor.
UPDATE: Incendiul a fost localizat
ISU Bucureşti-Ilfov a anunţat că incendiul a fost localizat, la locul intervenției intervin 12 autospeciale de stingere. Suprafaţa afectată este de peste trei mii de metri pătraţi.
Știrea inițială:
Un incendiu puternic a izbucnit în această dimineață, la un depozit de materiale reciclabile, pe Șoseaua de centură a Capitalei. Mai multe persoane au fost evacuate. 15 autospeciale de stingere au fost alertate pentru stingerea incendiului, care se manifestă atât în curtea depozitului, cât și la hale.
Nu sunt victime, dar au fost evacuate 7 persoane.
Mesaj RO-Alert după producerea incendiului
Din cauza degajărilor mari de fum, autoritățile au emis un mesaj RO-Alert.
Incendiu pe centura Capitalei
Potrivit ISU, ard stive de materiale reciclabile (frigidere, etc) depozitate in curte, iar incendiul este extins la halele de depozitare. De asemenea, există pericolul care flăcările să se extindă la proprietățile învecinate (alte spații de depozitare).
Depozitul se află la intersecția Centurii Capitalei cu Șoseaua Olteniței.
Suprafața afectată este de peste 3.000 de metri pătrați. Intervenția este îngreunată din cauza faptului că în zonă nu sunt surse de alimentare cu apă.
Observator - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și