Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Gustul răzbunării: Şapte maşini au fost distruse de un adolescent din Bucureşti, după ce un vecin i-a înjurat tatăl

Din dorința de a-și răzbuna părinții, un adolescent de 16 ani a distrus șapte mașini, în parcarea unui bloc din Capitală. Proprietarul unui autoturism i-ar fi înjurat tatăl, aşa că băiatul a simţit nevoia să îl pună la punct. La prima oră a dimineţii şi-a făcut curaj. A turnat benzină şi a aprins o brichetă. Flăcările s-au extins rapid la alte mașini din apropiere. Minorul a fost arestat pentru 30 de zile.

de Bogdan Dinu

la 02.12.2021 , 20:43

''Am văzut o flacără mare. Pocnea, maică, ziceai că pleacă un tren din gară.'' 

Alarma s-a dat la primele ore ale dimineții. Tânărul de 16 ani ar fi spart geamurile mașinii sport și, folosindu-se de o sticlă cu benzină, a pornit incendiul chiar sub geamul proprietarului. Vecinii au fost cei care au sunat la 112 și l-au anunțat pe păgubit. 

În total, flăcările au afectat șapte mașini. Incendiul a fost pus intenționat, iar de vină ar fi un minor, potrivit polițiștilor. Acesta a fost audiat, iar în prezent este reținut.

Vezi și

Adolescentul a vrut să îşi răzbune părinţii

Pe acelaşi subiect

Dorința de răzbunare l-ar fi determinat pe băiat să comită acest gest extrem. Potrivit unor surse, ar fi fost supărat după ce posesorul mașinii i-ar fi înjurat și jignit părinții.

Gheorghe Popa, criminalist: Motivul poate să fie o jignire personală, o țeapă, o înfruntare. Eveniment care este perceput ca necesitând răzbunare. Țintele cele mai frecvente în cazul acestui tip de incendiu sunt autoturismele.

Adolescentul a fost audiat şi a ajuns după gratii. 

Ciprian Romanescu, Poliţia Capitalei: Cercetările sunt continuate de Secția 21 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere prin incendiere.

Vecinii spun că bărbatul păgubit a avut şi el probleme cu legea. Poliţiştii au fost chemaţi în câteva rânduri pentru că deranja liniştea publică. Şi fiul victimei, un cântăreț de muzică rap, a fost implicat în scandaluri. Anul trecut, a fost săltat de mascați, după ce s-a filmat cu un pistol pe care acesta îl deținea ilegal. Videoclipul cu peste 5 milioane de vizualizări i-a adus, la acea vreme, un dosar penal.

Bogdan Dinu Like

Bogdan Dinu s-a alăturat echipei Observator în anul 2020. În prezent activează în cadrul redacției Antena1 ca reporter de eveniment și investigații specializat în domeniul afacerilor interne.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Evenimente » Gustul răzbunării: Şapte maşini au fost distruse de un adolescent din Bucureşti, după ce un vecin i-a înjurat tatăl